În ultimele săptămâni, tot mai mulți oameni cu pregătire avansată în multiplele fațete ale economiei și finanțelor demonstrează cu argumente solide că politica în domeniu a guvernului României se îndreaptă cu pași tot mai repezi spre un dezastru. Iar alții, mai numeroși și care le înțeleg spusele, se tot întreabă cum de a fost posibil să se ajungă în această situație. O explicație foarte solidă, chiar dacă n-are vreo legătură cu științele economice, mi-a fost trimisă (fără a avea această intenție) de un prieten, printr-un mesaj pe WhatsApp.
Mesajul sună astfel:
“Sună ca un banc sinistru:
prim-ministrul României a pierdut alegerile pentru a fi primar într-un orășel cu 11.000 de locuitori,
șefa ANAF a picat de cinci ori examenul pentru a fi inspector la o direcție din cadrul ANAF,
ministrul Apărării s-a sustras de la efectuarea stagiului militar (care era obligatoriu când a terminat el liceul),
ministrul Sportului a picat de două ori examenul de titularizare pentru a fi profesor de sport,
fiul ministrului interimar al Transporturilor circula cu o mașină înmatriculată în Bulgaria,
ministrul de Interne a adus în casă, pentru verificarea de microfoane, niște escroci care i-au arătat un microfon pus chiar de ei într-o priză,
ministrul Economiei a furat, pe când era subinginer agronom, patru saci de grâu,
programul de guvernare e făcut de un condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare pentru spălare de bani și trafic de influență,
președintele principalului partid de guvernare e condamnat definitiv pentru folosirea influenței sau a autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite, aceeași persoană fiind și președinte al Camerei Deputaților, poziție din care a dat în judecată Comisia Europeană in interesul unui alt dosar penal în care e implicat.
Și, pe post de poantă în final, România deține președinția Consiliului UE.”
Într-adevăr, numai o asemenea gașcă de impostori și infractori putea concepe un așa-zis „program de guvernare”, cuprinzând numai promisiuni fără acoperire, cu care să se prezinte în alegeri. După ce le-au câștigat, singurul obiectiv al politicienilor guvernanți a devenit programul de a dobândi impunitate în fața legii. Ca să-și acopere cu o perdea de fum gros adevăratele intenții și ținând cu o mână largă băierile finanțelor statului, au declanșat un amplu program de mituire în masă a populației, că doar la corupție se pricepeau cu adevărat. În laboratorul pătrat din mințile lor nu le-a fost greu să atragă pseudospecialiști în economie, unii chiar titrați universitari care, ahtiați după funcții bănoase în instituții ale statului, n-au ezitat să le spună exact ce-și doreau să audă. Așa s-a născut fantasmagoria intitulată pompos “wageledgrowth”, pre limba noastră “creștere economică generată de creșterea salariilor”. Cu alte cuvinte, căruța ar trage boii, nu invers. Pesemne că în România și asta este posibil, dar doar atunci când căruța economiei nu poate fi trasă de mamifere prea ocupate cu desființarea porților staulului în care ar fi trebuit demult închise. Iar când le lovește boala mamiferului nebun care nu-și poate face bugetul nici în luna a 13-a (ghinion! cum ar spune cineva…), produc aberații ca OUG 114, desființată pe îndelete de oameni care chiar știu economie.
Așa cum există mituire a electoratului la nivel macro, ea există și la nivel micro, în județe și așezări. Acolo îmbracă forme mult mai triviale: ba un eveniment local, obligatoriu cu concert, mititei sau sarmale și bere; ba o excursie cu zeci de autocare pentru pensionari – la moaștele Preacuvioasei Parascheva sau chiar în Grecia, de exemplu. Imaginația aleșilor locali este bogată, mai ales când gândirea lor nici nu este prea aglomerată de nevoile adevărate ale urbei. Iar beneficiarii n-au idee (nici nu vor) că sunt plătite tot de ei, din impozitele și taxele locale pentru plata cărora fac cozi cu orele pe 3 ianuarie.
Când este însă vorba de București, nu mai putem vorbi de nivel micro, că doar aici este mai mult de o zecime din populația rămasă în țară. Aici avem macro-ouă și macro-iepurași de Paști, nenumărate evenimente culturale, macro-milioane de lei pe vouchere pentru biciclete într-un oraș fără piste, etc, etc. Avem doar un macro-buget, de aproape șase miliarde de lei. Imensa majoritate a banilor s-a dus însă în companii municipale, de unde sunt mult mai ușor sifonabili, înființate ilegal. Aflăm că o primărie responsabilă, cum este cea din Oradea, cu un buget de cam un miliard de lei în doi ani, a depus proiecte în valoare de 300 de milioane de euro pentru finanțare nerambursabilă în actualul exercițiu financiar al UE, din care 174 de milioane au și fost aprobate (vezi aici). Clujul și Sibiul sunt și ele bine așezate la masa banilor europeni. Păstrând proporțiile, Capitala ar fi trebuit să fi trimis proiecte de vreo trei miliarde de euro și să se fi și înfruptat deja din peste un miliard și jumătate. Dar până la finele anului trecut s-au depus doar 13 proiecte pentru 283 de milioane de euro, din care s-a semnat unul singur, de puțin peste 20 de milioane. Primărița dă vina pe foștii primari, de parcă erau de la opoziție. Primarul Bolojan de la Oradea spune că trebuie doar o echipă puternică pentru a scrie proiecte și consultanți profesioniști. Pesemne că la București sunt mai greu de găsit… Realitatea este însă că la RADET s-au alocat doar 17 milioane de lei pentru investiții în doi ani, iar pentru concerte, iepurași, etc, de multe ori mai mult. Numai voucherele pentru biciclete au costat 25 de milioane, dacă nu s-au și dublat între timp (a fost un succes, s-au dat ca pâinea caldă!), cum era vorba. De la investiții se taie mereu, că sunt multe concerte de organizat într-un oraș care arată tot mai mizerabil. Când să se mai ocupe Primăria și de banii europeni total neatrăgători, că sunt supravegheați de OLAF și DNA! Mult mai rentabili sunt banii locali pentru care sunt destui voluntari în a-i cheltui pe sprânceană…
Mita electorală funcționează însă ca unsă. Oamenii văd că se poate câștiga bine fără prea mari eforturi de instruire și educație civică. Astă-toamnă târziu, în parcarea unui hipermarket, din cele patru locuri pentru persoane cu dizabilități, largi și albastre, flancate de panouri, trei erau ocupate: unul de un taxi și două de un Qashqai pus de-a latul. Probabil chiar de un șofer cu probleme, mi-am spus. Pe locul liber trage o mare Toyota Land Cruiser. Din ea coboară un tânăr înalt și zvelt, cu pas sportiv și îmbrăcat adecvat cu trening și fes. “Frumos, mașini bune dă Olguța pentru handicapați!” îi zic și-i arăt semnele, de parcă nu era de ajuns culoarea. “Hai, dom’le, nu vezi că și astea sunt ocupate” zice, îmi arată celelalte trei locuri și pleacă. La Qashqai vine o tânără la fel de vioaie și se urcă la volan total insensibilă la reproșurile paznicului în uniformă. Doar când omul îi face semn cu degetul la obraz îi răspunde și ea cu umor tot în limbajul semnelor, înălțând un deget mijlociu spre plafon. Demarează și pleacă.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe
