Parlamentul European este așteptat să revină la sediul său oficial din Strasbourg, într-o sesiune plenară, în luna iunie, după o absență de peste un an din cauza restricțiilor privind pandemia, au spus miercuri oficiali ai instituției, potrivit Euractiv.com.

Sesiunea Parlamentului European din februarie 2020, StrasbourgFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Decizia a fost convenită într-o ședință ținută de liderii grupurilor politice ale legislativului european cu președintele PE, David Sassoli, cu amendamentul că se va renunța la sesiunea plenară planificată dacă situația privind coronavirusul se deteriorează.

Guvernul francez a îndemnat de mai multe ori Parlamentul European să revină la Strasbourg, orașul francez de pe granița cu Germania ce este sediul oficial al legislativului, potrivit tratatelor europene.

Înainte de pandemie, eurodeputații mergeau o dată pe lună de la Bruxelles la Strasbourg pentru o sesiune de o săptămână. Dar, ultima oară când acest lucru s-a întâmplat a fost în februarie 2020.

De atunci, sesiunile au fost conduse din sediul din Bruxelles, majoritatea eurodeputaților luând parte prin sisteme de videoconferință.

Franța este îngrijorată că lipsa prelungită din Strasbourg va alimenta cererile făcute de mulți europarlamentari, de abandonare a Strasbourgului pentru a ține toate sesiunile legislativului european în capitala Belgiei, unde sunt și cele mai multe instituții europene.

”Pelerinajul” lunar al eurodeputaților către Strasbourg reprezenta, până la întreruperea provocată de pandemie, o sursă semnificativă de venit pentru afacerile locale din orașul francez.

Articolul 341 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene spune că sediile instituțiilor UE sunt hotărâte prin ”acordul comun al guvernelor statelor membre”. Protocolul 6 al tratatelor UE prevede că ”Parlamentul are sediul în Strasbourg” unde trebuie ținute 12 sesiuni plenare lunare.