Legiuitorii din Parlamentul European au adoptat o rezoluție care susține impunerea la granițele UE a unui tarif pentru produsele obținute în urma unor procese industriale care emit un nivel ridicat de gaze de seră, relatează Euractiv.

Poluare - Emisii CO2Foto: pxhere.com

Comisia de mediu a Parlamentului European a subliniat în rezoluția adoptată vineri nevoia ca taxa să fie în concordanță cu normele Organizației Mondiale a Comerțului și să fie adoptată nu mai târziu de 2023.

Rezoluția afirmă de asemenea că un mecanism de ajustare la graniță a emisiilor de carbon ar trebui să acopere toate importurile dar că este imperativă vizarea sectoarelor cu procese industriale intensive, precum producția de ciment, oțel, chimicale și îngrășăminte.

Parlamentarii de la Bruxelles consideră că taxa va duce la decarbonizarea Europei și a țărilor cu care aceasta are legături comerciale puternice, dorind ca bunurile importate să fie tratate la fel în ceea ce privește poluarea ca și cele produse în interiorul blocului comunitar.

„Bunurile importate în UE trebuie să suporte același cost al emisiilor de carbon precum cele produse în Europa. În caz contrar nu vom reuși să reducem amprenta de carbon a Europei”, a declarat Adam Jarubas, unul dintre co-autorii rezoluției.

„Este un test politic și democratic pentru UE, care trebuie să înceteze să fie naivă și să impună același preț de carbon asupra produselor, indiferent dacă sunt produse în interiorul sau afara UE”, a declarat și Yannick Jadot, raportorul rezoluției.

Taxa „va asigura că sectoarele care poluează cel mai mult vor lua parte la rândul lor la lupta împotriva schimbărilor climatice și la inovațiile către zero emisii de carbon”, a declarat Jadot, un europarlamentar francez din partea Verzilor.

Rezoluția cuprinde mai multe condiții care să asigure că taxa va funcționa eficient, una dintre acestea fiind legarea taxei de o reformare a Sistemul European de Tranzactionare a Emisiilor.

Europarlamentarii doresc ca banii strânși prin noua taxă să fie folosiți pentru obiective legate de climă atât în UE cât și la nivel internațional.

„Acest mecanism ar trebui să ajute la abordarea mai bună a normelor ce țin de emisiile cu efect de seră din comerțul internațional, stimulând prin urmare luarea de acțiuni în ceea ce privește clima atât în interiorul Uniunii cât și de către partenerii noștri comerciali”, afirmă documentul adoptat vineri.

Rezoluția vine în contextul în care nivelul gazelor cu efect de seră emis în UE este în scădere însă cel din țările din care blocul comunitar face importuri semnificative este în creștere.

Comisia Europeană își va prezenta planul pentru instituirea unui mecanism de ajustare la graniță a emisiilor de carbon în luna iunie.

Citește și: