Cuba a înregistrat joi o temperatură record de 40,1 grade în sud-estul insulei, potrivit Centrului de prognoză al Institutului de Meteorologie, în condițiile în care luna august este de obicei cea mai caldă din an, potrivit AFP.

CaniculaFoto: Marc Bruxelle / Alamy / Alamy / Profimedia

Joi „a fost doborât recordul absolut de temperatură maximă în Cuba”, a precizat Centrul, citat vineri de presa de stat. La ora locală 15.00, „o valoare de 40,1 grade Celsius a fost înregistrată la stația meteorologică Jucarito din provincia Granma”, a adăugat acesta.

Acest vârf de căldură în această parte a insulei se datorează influenței presiunii atmosferice, radiației solare puternice, acoperirii reduse de nori și vântului slab, potrivit specialiștilor.

Precedentul record în Cuba a fost stabilit la o altă stație meteorologică din aceeași provincie, la 39,7 grade, la 12 aprilie 2020.

Potrivit meteorologilor, august este de obicei cea mai caldă lună a anului pe insula din Caraibe.

Un raport al ONU a confirmat la sfârșitul lunii martie că anul 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, cu o temperatură medie la suprafața globului cu 1,45°C peste nivelul de referință din perioada preindustrială.

Potrivit raportului, există o „mare probabilitate” ca și în 2024 să se înregistreze temperaturi record.

Creșterea pe termen lung a temperaturilor globale se datorează creșterii concentrației de gaze cu efect de seră în atmosferă. Sosirea fenomenului El Niño la mijlocul anului 2023 a contribuit la creșterea rapidă a temperaturilor.

Pe același subiect: