Crearea unor zone cu emisii reduse în orașe poate face „mai mult rău decât bine”, afirmă grupul Touring

de A.Th.C.     HotNews.ro
Luni, 3 februarie 2020, 22:04 Actualitate | Mediu


Aglomeratie in trafic pe Calea Victoriei
Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Orașele ar trebui să se rețină de la a crea zone cu emisii reduse prin interdicții pentru automobile, până când impactul asupra calității aerului și a mobilității oamenilor vor fi mai bine înțelese, afirmă grupul de asigurări Touring.

„Cerem autorităților să evalueze corect dacă sacrificiile reprezentate de zonele cu emisii reduse (ZER) pentru unii oameni sunt proporționale cu beneficiile pe care le aduc”, a declarat Lorenzo Stefani, purtătorul de cuvânt de la Touring. Efectele ZER asupra calității aerului într-un anumit oraș ar trebui studiate într-un mod mai precis și comprehensiv și să ia în calcul și alte surse de poluare a aerului, a adăugat el.

Un număr de orașe din Belgia au introdus ZER în ultimii ani, cum sunt Bruxelles, Ghent și Antwerp, impunând restricții de a intra în anumite zone vehiculelor mari poluatoare.

Dar altele, ca Leuven sau Mechelen, au rămas circumspecte în a urma exemplul, iar Stefani a spus că reglementările ar trebui armonizate între orașe pentru ca ZER să fie un succes, mai ales într-o țară de mărimea Belgiei. Adițional ar trebui dezvoltate alternative viabile penrtu transport, cum sunt rețelele sigure pentru biciclete și sisteme eficiente de transport public. „Câtă vreme funcționarea și impactul nu sunt clare, o ZER aduce mai degrabă cu o politică anti-vehicule decât cu o politică pentru mediu!”.

La Rotterdam, autoritățile au anunțat că renunță la ZER din ianuarie, după ce majoritatea șoferilor au trecut la vehicule mai puțin poluante, mulți apelând la sprijin de la guvern pentru a renunța la mașina veche.

Dar în Belgia absența unei abordări coordonate și faptul că oameni puternic dependenți de mașinile lor nu au fost luați în considerare înseamnă că promovarea ZER poate fi „mai dăunătoare decât bună”.

Impactul scoaterii de pe străzi a vehiculelor puternic poluante a fost minim în orașe ca Anwerp și Rotterdam, a spus Stefani, deoarece marile porturi industriale încă pompează poluanți și emisii în aer, iar orașe ca Bruxelles au sisteme de încălzire învechite. (The Brussels Times)

Despre politica anti-vehicule și anti-cetățeni din altă capitală din UE unde se lucrează cu idei „spontane” puteți citi aici:







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4762 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    punctul pe i (Luni, 3 februarie 2020, 22:28)

    marc.andre [utilizator]

    in sfarsit, cineva a avut curajul sa puna punctul pe i.
  • -1 (3 voturi)    
    deci mai bine decat sa faci ceva (Marţi, 4 februarie 2020, 9:48)

    Hans Metter [utilizator]

    e sa nu faci nimic. Cate interese!!

    auzi "Câtă vreme funcționarea și impactul nu sunt clare, o ZER aduce mai degrabă cu o politică anti-vehicule decât cu o politică pentru mediu!"

    Asa si? In Bucuresti masinile sunt peste tot. E foarte bine sa avem o politica ani-vehicule.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by