Summit ONU pe tema climei: Aproape 90 de mari companii se angajează să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 22 septembrie 2019, 14:47 Actualitate | Mediu


Emisii CO2
Foto: pxhere.com
Aproape 90 de mari companii se angajează să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră, într-o nouă campanie de orientare a multinaționalelor către un viitor cu emisii reduse de carbon, scrie Reuters, citată de Mediafax.

"We Mean Business", o coaliție de grupuri de advocacy, a declarat că zecile de companii s-au alăturat inițiativei în ultimele două luni. „Acum avem nevoie de mai multe companii care să se alăture mișcării, trimițând un semnal clar că piețele se schimbă”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, într-o declarație.

Coaliția a fost lansată în iunie, la inițiativa unor lideri ai Națiunilor Unite, de afaceri și ai societății civile, iar în prezent 87 de companii, cu o capitalizare totală bursieră de peste 2.300 de miliarde de dolari, sunt implicate.

Unele companii din coaliție au convenit să-și reducă emisiile de carbon până la zero până în 2050, inclusiv compania elvețiană Nestle, compania franceză de materiale de construcție Saint-Gobain și producătorul francez de produse cosmetice L'Oreal.

Altele spun că își vor alinia operațiunile pentru a limita creșterea temperaturilor medii globale la 1,5 grade Celsius, conform Acordului de la Paris din 2015.

Acest grup include compania finlandeză de telecomunicații Nokia, grupul alimentar francez Danone și producătorul britanic de medicamente AstraZeneca.

În condițiile în care companiile care exploatează combustibili fosili caută în continuare noi zăcăminte de petrol și gaze și multe țări în curs de dezvoltare folosesc cărbune, promisiunile coaliției sunt minime în raport cu amploarea creșterii emisiilor globale.

Unii experți se întreabă dacă firmele, care sunt tranzacționate la bursă și trebuie să maximizeze câștigurile acționarilor, vor putea face investițiile necesare pentru combaterea schimbărilor climatice. Mulți investitori au făcut presiuni asupra companiilor pentru a acționa în această privință, iar directorii se confruntă, de asemenea, cu presiunea în creștere a activiștilor, care au mobilizat milioane de oameni din întreaga lume pentru a protesta.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















451 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Bravo (Duminică, 22 septembrie 2019, 15:59)

    cucurveauamov [utilizator]

    Asta in timp ce in Brazilia arde padurea amazoniana si in Arabia Saudita ard rafinariile.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version