Filmulețul cu fetița care hrănește un urs pe Transfăgărășan, alături de un bărbat, probabil tatăl său, a devenit viral. Dincolo de inconștiența adultului și consecințele ce ar trebui să derive din asta, cum ajunge un animal sălbatic să se apropie atât de mult de om? Mihai Pop, specialist carnivore mari, spune că ursul a ajuns la un asemenea nivel de încredere și toleranță în câteva luni, un an, acesta fiind probabil hrănit în mod constant de om, în fiecare zi sau la două zile. Mihai Pop atrage atenția că în acest fel nu ajutăm animalele, ci le condamnăm la moarte.

Urs hrănit de copilFoto: Captura video

”Ursul nu s-a apropiat de om peste noapte. Comportamentul acesta a evoluat în timp. Probabil ursul respectiv primește mâncare de anul trecut și el vine ca la restaurant acolo. Și în Vrancea avem un caz similar, unde un urs este de 3 ani de zile pe marginea drumului, a venit cu ursoaica, iar alți doi s-au luat după ei. De fiecare dată când oprești mașina, deschizi geamul, el vine să-i dai mâncare. În termeni de specialitate se numește urs condiționat de mâncare. Acesta este un comportament care se dobândește în timp. Durează câteva luni bune până ursul ajunge la gradul acela de toleranță față de om. Probabil i s-a dat mâncare, dacă nu zilnic, măcar o dată la două zile. El s-a hrănit la tomberoanele de la marginea drumului, la marginea drumului, la pensiunile din zonă, a avut acces la mâncare de tipul acesta, câteva luni ca să ajungă la nivelul acesta de încredere”, a explicat Mihai Pop, reprezentant Asociația Carnivore Mari, pentru HotNews.ro.

Specialistul spune că acest tip de comportament nu ajută animalul, ci îl condamnă la moarte.

”Urs pe Transfăgărășan a fost și înainte de '90 și după '90. Singura noutate este că după atâția ani de probleme, oamenii au rămas la același nivel de ”înțelepciune”. Când vezi un urs pe marginea drumului, trebuie să mergi înainte, nu să te oprești, nici măcar să-i faci cu mâna, darămite să-i dai de mâncare. Lăsând deoparte partea de pericol, pur și simplu nu ajuți cu nimic animalul respectiv. De fiecare dată când îi dai de mâncare, comportamentul lui se schimbă și îl condamni la moarte. Animalul respectiv va sfârși fie călcat de mașină, fie împușcat, fie într-un sanctuar. Practic de fiecare dată când îi dai de mâncare îi scurtezi viața cu o zi”, a declarat Mihai Pop, reprezentant Asociația Carnivore Mari, pentru HotNews.ro.

Acesta spune că în alte țări există sancțiuni pentru cei care hrănesc urșii.

”În SUA, acest comportament al oamenilor a fost interzis din anii '70. Dacă te prind hrănind urși pe marginea drumului sau acasă, pe lângă amendă, în funcție de context, dacă îți pui în pericol copilul pe Transfăgărășan ca să-i faci o poză când hrănește un urs, deja se duce către pușcărie. Comportamentul ăsta al oamenilor trebuie sancționat, nu există altă soluție. În România nu există sancțiuni care să oprească aceste inițiative”, a explicat specialistul.

Mihai Pop spune că autoritățile trebuie să ia măsuri în cazul ursului de pe Transfăgărășan.

”Autoritățile trebuie să ia măsuri, să ia ursul de pe marginea drumului. Ursul nu mai are nicio șansă, fiindcă 2-3 luni cât sunt fructele de pădure se întoarce în pădure, apoi vine iar pe marginea drumului. Nu este obligatoriu să se întâmple o tragedie, dar sunt niște riscuri care sunt cunoscute. La urșii de pe marginea drumului sau în orașe, riscurile sunt maxime. Când ai 20 de urși pe marginea drumului în România trebuie să evaluezi riscurile și să acționezi în consecință. Animalele respective, din punctul meu de vedere, trebuie scoase de acolo. În situația de față relocarea este foarte puțin probabil să fie soluția, trebuie fie împușcați, fie duși la sanctuar”, a declarat acesta.