Preoții din Rusia s-au urcat într-un avion și au desfășurat o procesiune religioasă deasupra zonelor afectate de inundațiile masive care au lovit Rusia, rugându-se ca acestea să se termine, relatează Reuters.

Preoti rusi si o icoana facatoare de minunti in avion, deasupra zonelor inundate din RusiaFoto: Handout / AFP / Profimedia

Patru preoți au survolat zonele inundate din regiunea Kurgan recitând rugăciuni și purtând o icoană a Fecioarei Maria, potrivit unui videoclip difuzat joi de Biserica locală.

„Era un zbor planificat al unei aeronave AN-2 pentru a monitoriza inundațiile, dar preoții s-au alăturat la bord, cu o icoană făcătoare de minuni, specialiștilor în situații de urgență”, a spus sursa.

Mitropolitul regiunii Kurkan, Daniil, a declarat că a primit solicitări de la mai mulți locuitori să conducă această procesiune în fața „amenințării inundațiilor”.

„Dacă participăm împreună la această rugăciune comună, dacă arătăm pocăință și milă, atunci vom reduce foarte mult amploarea dezastrului”, a spus Daniil.

Acest sprijin din cer a venit în timp ce președintele Vladimir Putin încă nu a anunțat intenția de a merge acolo, în ciuda gravității dezastrului care a dus la mii de evacuări și proteste împotriva autorităților locale.

Marți, Alexandr Kurenkov, ministrul rus pentru situații de urgență, a devenit ținta ironiilor localnicilor în timp ce vizita zonele afectate de inundații la bordul unui vaporaș.

Aceste inundaţii afectează de asemenea Kazahstanul, ţară care se învecinează cu Rusia, unde preşedintele kazah Kassym-Jomart Tokayev a descris sâmbătă situaţia drept „un dezastru natural”, „poate cel mai mare, ca amploare şi consecinţe, din ultimii 80 de ani”.

Citește și:

VIDEO Inundaţii în Rusia: „Situaţie critică” la Orsk. Mii de persoane, evacuate