Benjamin Netanyahu se află sub o presiune din ce în ce mai mare din cauza demonstrațiilor repetate ale opozanților și a familiilor ostaticilor furioși după aproape șase luni de război în Gaza, dar premierul israelian care a supraviețuit atâtor crize este greu de înlăturat, spun experții citați de AFP.
Purtarea războiului împotriva Hamas în Gaza, după atacul sângeros al mișcării islamiste palestiniene împotriva Israelului la 7 octombrie, este tot mai criticată, iar moartea a șapte lucrători umanitari în Fâșia Gaza, marți, în urma unei lovituri israeliene, a provocat un val de indignare internațională.
O nouă manifestație a opozanților și a familiilor ostaticilor este programată miercuri seară la Ierusalim, pentru a patra noapte consecutivă, în fața Knesset-ului (Parlamentul israelian), unde au instalat corturi.
Opozanții premierului îl acuză pe acesta de eșecurile în materie de securitate și de informații care au dus la atacul fără precedent din 7 octombrie, soldat cu aproximativ 1.160 de morți de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanț al AFP bazat pe cifre oficiale. În aceeași zi, aproximativ 250 de persoane au fost răpite și 130 dintre ele sunt încă ostatice, dintre care 34 au murit, în Gaza, potrivit Israelului.
Ca represalii, Israelul a declanșat un război împotriva Hamas în Fâșia Gaza, soldat cu moartea a aproape 33.000 de persoane, majoritatea femei și copii, potrivit Hamas.
Popularitate în scădere...
Demonstrațiile s-au înmulțit în ultimele săptămâni în Israel, reunind zeci de mii de persoane la sfârșitul săptămânii trecute, în special la Tel Aviv. Protestatarii susțin, de asemenea, că diviziunile politice profunde create de reforma judiciară mult criticată a lui Netanyahu de anul trecut au slăbit țara.
Judecat pentru mai multe cazuri de corupție, el este acuzat de criticii săi de conflict de interese și de faptul că ar fi dorit această reformă pentru a scăpa de problemele sale judiciare.
După ce și-a văzut popularitatea prăbușindu-se de la 7 octombrie, Netanyahu este slăbit nu doar politic, ci și fizic. Duminică seara, el a apărut palid și obosit la o conferință de presă organizată cu puțin timp înainte de operația de hernie, după care a părut și mai palid când a părăsit spitalul marți.
Protestatarii au aprins torțe în timpul unui protest la Tel Aviv. Foto: Eyal Warshavsky / Zuma Press / Profimedia
Pentru Emmanuel Navon, politolog și profesor la Universitatea din Tel Aviv, Netanyahu „a fost deja considerat de mai multe ori un om mort din punct de vedere politic și a știut să-și revină” în timpul carierei sale politice de peste treizeci de ani, dintre care șaisprezece ca prim-ministru, a declarat politologul pentru AFP.
Anul trecut, el s-a confruntat cu una dintre cele mai mari mișcări de protest popular din istoria țării, împotriva reformei judiciare, mai mare decât demonstrațiile din ultimele săptămâni.
Dar acum el trebuie să facă față și furiei familiilor ostaticilor și controversei legate de scutirea tinerilor evrei ultraortodocși de la recrutare, care este tot mai criticată în condițiile în care războiul din Gaza durează de aproape șase luni.
Un atentat precum cel din 7 octombrie, care a provocat un șoc în Israel, ar fi pus capăt carierei politice a oricărui alt lider, dar Navon, el însuși fost membru Likud, consideră că Netanyahu „nu poate fi dat jos din interior”, deoarece „a transformat Likud într-o afacere de familie, unde nu există disidență”.
„După mine potopul”
„Nu cred că va fi înlocuit în cadrul Likud, cel puțin nu acum”, este de acord Gideon Rahat, politolog la Universitatea Ebraică din Ierusalim. „Pentru alegeri anticipate, ai nevoie de un guvern alternativ și nu cred că acest lucru se va întâmpla”, a declarat el pentru AFP.
În opinia lui Rahat, continuarea războiului din Gaza este o chestiune de supraviețuire politică pentru Netanyahu: „Atâta timp cât războiul continuă, poate spune că nu este posibil să organizeze alegeri. El încearcă mereu să se justifice pentru a rămâne prim-ministru”, explică Rahat.
Martin Kramer, istoric la Universitatea din Tel Aviv, compară situația actuală din Israel cu cea din „Războiul de Yom Kippur”, atacul surpriză lansat de Egipt și Siria în octombrie 1973, care a dus la căderea Goldei Meir, pe atunci prim-ministru.
Prin comparație, astăzi, la șase luni de la începutul războiului, „nicio responsabilitate nu a fost atribuită oficial și nimeni nu a demisionat”, scrie Kramer pe site-ul său. Iar Netanyahu „nu simte nevoia asumării vreunei responsabilități”. „După mine potopol, ar putea fi motto-ul său”, mai spune el.
