Noile mini-tancuri robotizate ale armatei rusești, înarmate cu grenade, s-au alăturat săptămâna trecută unui asalt asupra pozițiilor ucrainene din jurul localității Berdychi, la vest de ruinele orașului Avdiivka, din estul Ucrainei, scrie Forbes.

Mini-tancurile rusești, în acțiuneFoto: X/Osint (Uri)

Testul - prima desfășurare de până acum a unui vehicul terestru fără pilot în cadrul unui atac mecanizat major - a fost un succes răsunător, a asigurat un propagandist rus.

Dar indiciile arată că propagandistul a mințit, scrie Forbes. De fapt, cel puțin două dintre cele cinci sau șase vehicule rusești fără pilot au fost imobilizate și apoi distruse de dronele Ucrainei.

Vehiculele robotizate terestre - care par să aibă în jur de 1,5 metri lungime și sunt dotate cu lansatoare de grenade AGS-17 - au intrat în acțiune ca parte a atacurilor continue ale armatei ruse la vest de Avdiivka, la o lună după ce acest oraș - un fost bastion ucrainean - a căzut în mâinile Rusiei.

„Ca parte a misiunii de luptă, un grup de vehicule fără pilot a participat la sprijinirea operațiunilor de asalt, asigurând suprimarea pozițiilor inamice din sat cu ajutorul modulelor AGS-17 instalate, trăgând câteva sute de grenade”, a scris propagandistul Boris Rojin.

„În timpul utilizării în luptă, vehiculele fără pilot au prezentat rezultate bune”, a adăugat Rojin. „Ele au fost capabile să opereze chiar și în condiții în care pierderile de personal și de echipamente scumpe din cauza focului inamic ar fi fost inevitabile”, a mai spus acesta.

Ceea ce Rojin a omis să menționeze este că Brigada 47 Mecanizată a armatei ucrainene fie a blocat, fie a avariat cel puțin două dintre aceste mini-tancuri - și apoi a trimis mici drone pentru a le distruge.

Faptul că vehiculele rusești fără pilot sunt vulnerabile la dronele ucrainene nu l-a surprins pe Samuel Bendett, un expert al thin-tank-ului american CNA, care studiază tehnologia militară rusă.

„În acest moment, orice se mișcă pe câmpul de luptă este văzut și lovit de o dronă”, a declarat acesta pentru Forbes.

Avantajul Ucrainei

Kievul a cerut unei rețele de sute de ateliere mici să construiască cel puțin 50.000 de drone de două kilograme în fiecare lună. Brigăzile ucrainene echipează fiecare dronă cu un focos de grenadă sau de rachetă și o trimit spre trupele rusești aflate la kilometri distanță.

Dispozitivele rusești de bruiaj radio sunt în mare parte neputincioase în tentativa de a opri dronele ucrainene.

Experții spun că dispozitivele de bruiaj ale Kievului sunt mai capabile și reușesc să blocheze mai eficient dronele rusești low-cost, oferind astfel Ucrainei un avantaj permanent la acest capitol.

Propagandistul rus Boris Rojin, notează Forbes, a admis că mini-tancurile care au fost lovite în timpul asaltului de lângă Berdychi mai au nevoie de îmbunătățiri. El a subliniat însă că vehiculele actuale sunt modele-test.

„În viitor”, a scris el, „astfel de platforme își vor ocupa locul pe câmpul de luptă”.

Rușii, în ofensivă

Forțele ucrainene par să fi respins sâmbătă un atac major în apropiere de Avdiivka (regiunea Donețk), primul asalt mecanizat rusesc de mărimea unui batalion de la sfârșitul lunii octombrie 2023, când trupele Moscovei au început campania de cucerire a Avdiivka, notează Institutul pentru Studiul Războiului în ultima sa evaluare privind războiul.

Duminică, un militar ucrainean a raportat că forțele ruse, inclusiv elemente ale Regimentului 6 de tancuri al Rusiei (Divizia 90 tancuri, Districtul militar central - CMD), au angajat sâmbătă 36 de tancuri și 12 vehicule de luptă ale infanteriei (IFV) de tip BMP într-un asalt mecanizat de mari dimensiuni în apropiere de Tonenke.

Imagini geolocalizate publicate duminică au arătat un număr mare de vehicule blindate și tancuri rusești distruse și avariate de-a lungul unui drum la nord-vest de Tonenke (la vest de Avdiivka).

Armata ucraineană a raportat că, sâmbătă, pe tot frontul, forțele inamice au pierdut 15 tancuri și 20 de alte blindate de luptă.

Urmărește LIVE ultimele evoluții ale războiului din Ucraina

CITEȘTE ȘI: