Purtătorul de cuvânt al Statului Islamic a lăudat atacul grupului care a ucis peste 140 de persoane într-o sală de concerte din Rusia, în apropiere de Moscova, potrivit Reuters.

Sala de concerte din Moscova unde a avut loc ataculFoto: Ali Cura / AFP / Profimedia

Abu Huthaifa al-Ansari s-a exprimat într-un mesaj înregistrat, postat joi pe canalul Telegram al grupării militante.

Al-Ansari a reiterat, de asemenea, îndemnul adresat susținătorilor grupării de a-i viza pe „cruciații” de pretutindeni, în special din Statele Unite, Europa și Israel.

„Îi cerem lui Dumnezeu să ajungeți în Palestina pentru a vă putea lupta cu evreii față în față într-un război religios fără sfârșit”, a spus el.

Anchetatorii ruși au declarat joi că au găsit dovezi că atacatorii din sala de concerte au avut legături cu „naționaliștii ucraineni”, o afirmație respinsă imediat de Statele Unite ca fiind propagandă nefondată.

Unsprezece persoane au fost arestate în primele 24 de ore după atacul armat, iar opt dintre ele, inclusiv cei patru suspecți, au fost plasate în arest preventiv. Șapte sunt din Tadjikistan, stat din Asia Centrală, iar cealaltă din Kârgâzstan.

Pe același subiect: