Israelul a avertizat luni patru ţări din Uniunea Europeană că intenţia lor de a recunoaşte un stat palestinian reprezintă o „recompensă” pentru terorism care ar diminua şansele unei soluţii negociate la conflictul israeliano-palestinian, informează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu alaturi de ministrul sau de externe, Israel KatzFoto: Abir Sultan / AP / Profimedia

„Recunoaşterea unui stat palestinian în urma masacrului din 7 octombrie trimite către Hamas şi alte organizaţii teroriste palestiniene mesajul că atacurile teroriste criminale împotriva israelienilor vor fi recompensate cu gesturi politice faţă de palestinieni”, a scris ministrul de externe israelian Israel Katz pe platforma „X”, fosta Twitter.

„O soluţionare a conflictului va fi posibilă doar prin negocieri directe între părţi. Orice angajament în recunoaşterea unui stat palestinian nu face decât să îndepărteze o rezolvare şi sporeşte instabilitatea regională”, a adăugat şeful diplomaţiei israeliene.

Care sunt cele 4 țări europene care vehiculează posibilitatea recunoașterii statului palestinian

Spania a anunţat vineri că, în numele păcii în Orientul Mijlociu, a convenit cu Irlanda, Malta şi Slovenia să facă primii paşi către recunoaşterea statalităţii declarate de palestinieni în Cisiordania şi Fâşia Gaza.

Războiul dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas a izbucnit după atacul terorist efectuat în 7 octombrie de comandouri ale militanţilor palestinieni în sudul Israelului, când cel puţin 1.160 de persoane au fost ucise. Alte circa 250 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră de amploare, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Conform autorităţilor sanitare din Fâşia Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat cu 32.333 de morţi şi aproximativ 75.000 de răniţi în rândul palestinienilor.