Palatul Buckingham a negat zvonurile privind moartea regelui Charles al III-lea, anunță TASS, una dintre agențiile de presă ale statului rus, afirmând că zvonuri în acest sens „au fost difuzate anterior de mass-media”.

Regele Charles si Regina Camilla plecand de la Clarence House dupa o scurta intrevedere cu HarryFoto: Victoria Jones / PA Images / Profimedia

„Suntem încântați să confirmăm că regele continuă să-și îndeplinească îndatoririle de serviciu și să se ocupe de afacerile private”, a anunțat un corespondent al TASS din Marea Britanie, invocând un răspuns obținut de la Palatul Buckingham.

TASS, cea mai cunoscută agenție de presă a statului rus, amintește în articolul său că pe 26 ianuarie regele Charles a suferit o intervenție chirurgicală la prostată și că în timpul operației, monarhul britanic a fost diagnosticat cu cancer, „așa cum a anunțat Palatul Buckingham la începutul lunii februarie”.

Agenția rusă notează de asemenea că regele s-a retras din îndatoririle publice și este în curs de tratament.

„Deși tipul de cancer nu a fost dezvăluit, în ultima lună au fost vehiculate mai multe declarații despre starea lui Charles al III-lea și au fost publicate fotografii cu acesta, inclusiv dintr-o audiență cu prim-ministrul Rishi Sunak. De obicei [întâlnirea dintre premierul și regele britanic], are loc în spatele ușilor închise”, mai transmite TASS.

Lenta, unul dintre cele mai populare site-uri de știri din Rusia, oferă o explicație ceva mai clară asupra situației, notând că Palatul Buckingham a oferit comentariul despre starea de sănătate a regelui „pentru a respinge zvonurile despre moartea lui Charles al III-lea din cauza cancerului, care s-au răspândit în segmentul de limbă rusă al internetului”.

„Presa rusă care a raportat acest lucru a citat un document corespunzător, presupus de la Palatul Buckingham, drept confirmare. Ulterior s-a dovedit că era un fals”, mai scrie Lenta.