Echipa disidentului rus Alexei Navalnîi a denunţat marţi obstacole în calea organizării funeraliilor omului politic pentru ca susţinătorii acestuia să-şi ia rămas bun de la el la Moscova, relatează EFE şi Meduza, citate de Agerpres.

Alexei Navalnii a fost cel mai cunoscut opozant al lui Vladimir Putin dupa asasinarea lui Boris Nemtov in 2015Foto: Amer Ghazzal / Shutterstock Editorial / Profimedia

„Căutăm de ieri (luni) un spaţiu pentru a organiza ceremonia de rămas-bun de la Alexei”, a afirmat pe platforma „X” purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîş, adăugând că aliaţii opozantului au sunat la „majoritatea firmelor de pompe funebre”, atât publice, cât şi private din capitală, dar niciuna nu a acceptat să le acorde un spaţiu pentru depunerea sicriului său.

„Unele spun că au toate spaţiile ocupate, iar altele refuză de îndată ce aud de numele lui Navalnîi", afirmă ea. Kira Iarmîş a declarat că la una dintre firmele de servicii funerare la care aliaţii lui Navalnîi au sunat li s-a spus că „antreprenorilor de pompe funebre le-a fost interzis să lucreze” cu echipa lui Navalnîi.

Astfel, la o zi după ce a fost anunţată căutarea unui spaţiu pentru ceremonia de rămas-bun, căutările nu au dat niciun rezultat, a adăugat ea. Cu toate acestea, aliaţii lui Navalnîi asigură că îşi vor continua eforturile pentru a găsi un spaţiu potrivit.

„Peste tot ne resping. Vă rugăm să ne contactaţi dacă ne puteţi ajuta şi dacă aveţi un spaţiu pentru organizarea unei ceremonii de adio”, a transmis prin X Maria Pevcih, o altă colaboratoare a lui Navalnîi. Aliaţii lui Alexei Navalnîi au anunţat luni că funeraliile vor avea loc la sfârşitul săptămânii lucrătoare în curs la Moscova.

Navalnîi ar putea fi înmormântat la Moscova

Potrivit canalului Telegram Shot (proguvernamental), Navalnîi ar putea fi înmormântat în 29 februarie la cimitirul Borisovo din sud-estul Moscovei, în ziua în care preşedintele Vladimir Putin are programată susţinerea discursului despre starea naţiunii.

Alte două cimitire din Moscova - Hovanskoie (sud-vest) şi Troiekurovskoie (vest) - sunt luate în considerare pentru înmormântarea celui care a fost considerat timp de peste un deceniu principalul critic al preşedintelui Vladimir Putin.

Aliaţii lui Navalnîi au afirmat luni că opozantul a murit în închisoare cu câteva zile înainte de a fi dat la schimb pentru Vadim Krasikov, aflat în serviciul FSB (Serviciul Federal de Securitate, ex-KGB) şi condamnat în Germania pentru uciderea unui fost comandant cecen.

Kremlinul a declarat marţi că nu are informaţii despre acest posibil schimb, notează EFE. Trupul lui Navalnîi (47 de ani) a fost predat mamei sale abia sâmbătă, după zile de aşteptare şi de rugăminţi pe lângă autorităţi, inclusiv un apel direct către preşedintele rus Vladimir Putin pentru a preda cadavrul.

În certificatul medical constatator de deces, semnat de mama lui Navalnîi, se afirmă că liderul opoziţiei a murit pe 16 februarie din „cauze naturale” în închisoarea „Poliarnîi volk” („Lupul polar”), în districtul autonom Iamalo-Neneţk.

Această versiune oficială este respinsă de aliaţii liderului opoziţiei ruse, la fel ca şi de văduva acestuia, Iulia Navalnaia, care îl acuză pe liderul de la Kremlin că a ordonat uciderea soțului ei.