Coreea de Sud a anunțat miercuri stabilirea de relații diplomatice cu Cuba, unul dintre aliații din perioada Războiului Rece a Nordului condus de dinastia Kim, relatează Reuters.

Kim Jong UnFoto: KCNA via KNS / Associated Press / Profimedia Images

Ministerul sud-coreean al afacerilor externe a anunțat că guvernele de la Seul și Havana au ajuns la un acord privind stabilirea relațiilor diplomatice la nivel ambasadorial și că scrisorile aferente au fost schimbate la New York între reprezentanții de pe lângă ONU ai celor două țări.

Cuba continuă să mențină relații diplomatice apropiate cu Coreea de Nord, acestea datând din 1960, când cele două țări au fost unite de ideologia comunistă comună și ostilitatea față de Statele Unite.

Țara insulară din Caraibe este una dintre cele aproximativ 10 state din lume care mențin o ambasadă deschisă la Phenian, alături de China, Rusia, Brazilia, dar și state europene precum Marea Britanie, Suedia și România.

Liderul suprem Kim Jong Un a decretat 3 zile de doliu național când fostul dictator cubanez Fidel Castro a murit în 2016 la vârsta de 90 de ani.

Spre deosebire însă de Coreea de Nord, care menține un control strict asupra economiei, Cuba a încercat în ultimii ani să încurajeze inițiativa privată în contextul problemelor economice grave cu care se confruntă.

Ministrul sud-coreean al afacerilor externe a declarat miercuri că stabilirea relațiilor diplomatice cu Havana marchează un „punct de cotitură” în eforturile sale de a-și întări diplomația în regiunea Americii Latine.