O nouă pagină se întoarce duminică în istoria Danemarcei, odată cu accederea lui Frederik al X-lea, care devine rege după abdicarea mamei sale, urmată de proclamarea sa ca suveran de către premier în fața a zeci de mii de persoane, scrie France Presse.

Regina Margrethe a II-a a abdicat. Frederik al X-lea este noul rege al DanemarceiFoto: Mads Claus Rasmussen / AFP / Profimedia
  • UPDATE 15:26 Regele Frederik al X-lea al Danemarcei a urcat duminică pe tron, succedându-i mamei sale, regina Margrethe a II-a, care a abdicat în mod oficial după 52 de ani de monarhie, iar o mare de oameni cu stegulețele alb-roșii s-a adunat în capitală pentru a fi martori ai acestui eveniment istoric.

Foarte populara Margrethe a II-a, în vârstă de 83 de ani, s-a deplasat după prânz cu trăsura de la Palatul Amalienborg, unde locuiește, la Castelul Christiansborg pentru un Consiliu de Stat, unde a semnat actul său de abdicare, o premieră în ultimii 900 de ani în regatul scandinav și de încheiere a unei domnii de peste o jumătate de secol.

Ea a părăsit apoi - eliberată de rolul ei de monarh și șef de stat - consiliul la care au participat guvernul, noul rege, soția sa și fiul lor cel mare, Christian, noul prinț moștenitor.

„Doar pentru asta există acest balcon, pentru proclamarea regelui”

Frederik al X-lea a fost apoi prezentat poporului său de către prim-ministrul Mette Frederiksen, la balconul de la Christiansborg.

„Doar pentru asta există acest balcon, pentru proclamarea regelui de către premier", a declarat amuzat pentru AFP istoricul Lars Hovbakke Sørensen.

„Ultima dată, în 1972, au fost peste 10.000 de persoane în piață și ne așteptăm la mai multe de data aceasta", a adăugat el.

Potrivit poliției, este imposibil de estimat cu exactitate câți curioși se vor aduna în speranța de a zări familia regală, dar hotelurile au fost luate cu asalt și este aproape imposibil să ajungi la Copenhaga cu mijloacele de transport în comun în acest weekend.

„Vor participa foarte, foarte mulți oameni. După părerea mea, vor fi prezenți peste 100.000 de oameni", estimează Peter Dahl, un oficial al poliției din Copenhaga, adăugând că polițiștii vor veni din toată țara pentru a ajuta.

Protocolul pentru această zi reflectă în linii mari tradiția daneză în materie de succesiune. Nu sunt invitați demnitari străini, iar suveranul, care nu poartă o coroană, nu stă literalmente pe un tron.

„Această zi este deci cu adevărat simbolică"

În urmă cu 52 de ani, la 14 ianuarie 1972, Margrethe a II-a a devenit regină chiar în momentul morții tatălui său, Frederik al IX-lea, și abdică exact la aniversarea exactă a accederii sale.

„Această zi este deci cu adevărat simbolică”, a subliniat Cecilie Nielsen, corespondent regal pentru televiziunea publică DR, potrivit căreia regina Margrethe și-a controlat perfect ieșirea.

Anunțul retragerii sale în timpul tradiționalelor sale urări televizate din 31 decembrie a fost o surpriză - propria sa familie fusese informată abia cu trei zile mai devreme. Regina a suferit o operație majoră la spate în 2023.

Mai mult de 80% dintre îi susțin decizia, iar suverana își va păstra titlul și va putea în continuare să reprezinte casa regală la ceremoniile oficiale.

Faptul că nu s-a atașat de tron până când „va cădea de pe el”, așa cum a declarat public în trecut, îi va permite fiului ei cel mare, în vârstă de 55 de ani, ale cărui responsabilități au crescut în ultimii ani, să se dezvolte în rolul său de monarh, consideră experții.

Noul rege Frederik este popular în Danemarca

„Ea crede că prințul moștenitor este destul de pregătit să preia conducerea. Și poate că ea vrea să evite o situație precum cea din Marea Britanie, unde prințul Charles a devenit regele Charles la vârsta de 70 de ani", notează Hovbakke Sørensen.

Frederik, prinț moștenitor de la vârsta de trei ani, se bucură de propria popularitate și va impune stilul său monarhiei daneze, care datează de la regii vikingi din secolul al X-lea.

„Regina Margrethe a II-a este o femeie a timpului ei, iar Frederik trăiește și el în timpul său. El a înțeles că nu o poate copia și a reușit să își creeze propria imagine, propria legătură cu danezii”, spune istoricul Bo Lidegaard.

„Vom avea un alt tip de monarh (...) cu un mod mult mai informal de a vorbi cu oamenii atunci când călătorește prin țară”, adaugă colegul său Lars Hovbakke Sørensen.

În Danemarca, rolul monarhului ca șef de stat este în principal reprezentativ și ceremonial. Cu toate acestea, el promulgă legi și prezidează în mod oficial formarea guvernului, cu care se întâlnește la intervale regulate.