Armata israeliană a anunțat marți că a deschis o anchetă privind moartea în detenție a mai multor palestinieni arestați în Fâșia Gaza de la începutul războiului dintre Israel și Hamas, potrivit AFP.

Prizonieri palestinieni dezbracatiFoto: captura bbc.com

Palestinienii erau deținuți la baza militară de la Sde Teiman, în apropiere de Beersheva (sud), unde fuseseră transferați după ce fuseseră arestați împreună cu alte sute de persoane, potrivit cotidianului israelian Haaretz.

În această tabără, deținuții „sunt legați la ochi și încătușați în cea mai mare parte a timpului, iar luminile sunt lăsate aprinse toată noaptea”, a precizat ziarul.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat pentru AFP că o anchetă privind „moartea unor teroriști în centrele de detenție militare” este în curs de desfășurare, fără a preciza numărul de deținuți implicați sau circumstanțele morții lor.

„Deținuții arestați în timpul operațiunilor FDI în Fâșia Gaza sunt încarcerați în conformitate cu legea din 2002 privind detenția combatanților ilegali, fiind suspectați de implicare în activități teroriste”, a subliniat el.

Deținuții pentru care orice suspiciune a fost exclusă „sunt returnați în Fâșia Gaza”, în timp ce ceilalți sunt predați administrației închisorii.

Armata israeliană a fost puternic criticată săptămâna trecută după difuzarea unor imagini cu zeci de palestinieni arestați în Fâșia Gaza și aflați în custodia soldaților israelieni. Aceștia sunt în lenjerie intimă, legați la ochi, cu mâinile încătușate, așezați sau îngenuncheați pe o stradă din Gaza sau pe un dig de nisip.

La începutul lunii decembrie, armata a raportat că „500 de teroriști” au fost arestați în Fâșia Gaza.

Războiul dintre Israel și Hamas, care a intrat marți în cea de-a 74-a zi, a fost declanșat de un atac sângeros și fără precedent al mișcării islamiste palestiniene pe teritoriul israelian din Fâșia Gaza la 7 octombrie.

Aproximativ 1.140 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în acest atac, potrivit unui bilanț al AFP bazat pe ultimele cifre oficiale israeliene disponibile.

250 de persoane au fost duse cu forța în Gaza, dintre care aproximativ o sută au fost eliberate între timp.

După atacul din 7 octombrie, Israelul a jurat să „anihileze” Hamas, bombardând teritoriul palestinian, asediindu-l și desfășurând o vastă operațiune terestră începând cu 27 octombrie.

Peste 19.660 de civili au murit în bombardamentele israeliene, majoritatea femei, copii și adolescenți, potrivit Ministerului Sănătății din Hamas.