Serviciul de urgenţe al spitalului al-Shifa din Gaza, devastat de bombardamentele israeliene, este ''o baie de sânge'', a scris duminică Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), după ce sâmbătă o echipă a sa şi a altor agenţii ale ONU a reuşit să livreze materiale medicale clinicii din nordul teritoriului palestinian, relatează AFP.

Operațiune militară israeliană în zona spitalului Al-Shifa din GazaFoto: AFP / AFP / Profimedia

În plus, zeci de mii de persoane strămutate s-au adăpostit în incinta complexului spitalicesc şi nu există apă potabilă şi hrană, a subliniat OMS în comunicatul publicat duminică.

În unitatea de urgenţe sunt sute de pacienţi răniţi şi noi pacienţi sosesc în fiecare minut, în timp ce mijloacele de tratament sunt foarte limitate, dacă nu inexistente, notează organizaţia.

Pacienţii în stare critică sunt transferaţi la spitalul Ahli Arab pentru intervenţii chirurgicale, acesta fiind singurul spital din nordul Fâşiei Gaza care „funcţionează parţial” la ora actuală, alte trei funcţionând „la limită” - al-Shifa, al-Awda şi al-Sahaba, în timp ce înainte de război erau 24, a mai scris OMS.

OMS s-a declarat totodată gata să „reanimeze” spitalul al-Shifa „în săptămânile care vin”, precizând că până la 20 de săli de operaţii şi de servicii postoperatorii ar putea fi activate dacă ar beneficia de combustibil, oxigen, medicamente, alimente, apă şi personal.

Întreaga infrastructură spitalicească din Gaza a fost grav afectată în războiul declanşat de atacul fără precedent comis pe 7 octombrie de mişcarea islamistă palestiniană Hamas pe teritoriul israelian, atac ce a făcut circa 1.200 de morţi, majoritatea civili. Ca răspuns, Israelul a promis că va distruge mişcarea islamistă şi de atunci lansează bombardamente intense asupra Fâşiei Gaza, soldate cu aproape 18.800 de morţi, majoritatea femei şi copii, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Israelul acuză Hamas că foloseşte spitalele - care conform legilor războiului trebuie să beneficieze de protecţie specială - pentru a ascunde arme sau posturi de comandă. (Sursa: Agerpres)