Mama islamistului radical care a ucis sâmbătă seara un tânăr turist germano-filipinez și a rănit alte două persoane în apropierea Turnului Eiffel din Paris își exprimase îngrijorarea cu privire la comportamentul fiului său la sfârșitul lunii octombrie, a anunțat duminică procurorul antiterorism, citat de AFP.

Atac la ParisFoto: Gauthier Bedrignans / AFP / Profimedia

Mama franco-iranianului în vârstă de 26 de ani spusese poliției că era îngrijorată de fiul ei, care „se retrăgea în sine”, a declarat Jean-François Ricard într-o conferință de presă.

„Armand Rajabpour-Miyandoab, care provenea dintr-o familie fără apartenență religioasă, s-a convertit la islam la vârsta de 18 ani și „s-a implicat foarte repede în ideologia jihadistă”.

Cotat ca radical islamist, el a fost condamnat în 2018 la cinci ani de închisoare pentru asociere în vederea pregătirii unui act de terorism, pentru un act de violență planificat în 2016 în cartierul de afaceri La Défense, la vest de Paris.

În timp ce se afla în custodia poliției în cadrul acestei anchete, el a susținut că s-a „radicalizat și s-a autoderadicalizat”, potrivit unei sentințe obținute de AFP.

El a „stabilit legături cu persoane înrădăcinate în ideologia jihadistă”, dar fără ca aceste contacte să fie operaționale în pregătirea de atentate, a subliniat duminică Ricard.

Dar după „contactul prin intermediul rețelelor de socializare cu (...) viitorul autor al asasinatului lui Samuel Paty” (un profesor ucis în octombrie 2020) și „dezvoltarea anumitor tulburări psihiatrice”, Parchetul Național Antiterorism (Pnat) „a obținut o înăsprire a obligațiilor la care era supus individul” și în special „un ordin de tratament”.

Acest control judiciar a luat sfârșit la 26 aprilie 2023, după care serviciile de informații l-au preluat.

La începutul lunii octombrie 2023, Armand Rajabpour-Miyandoab a creat un cont X (fostul Twitter) care conținea „numeroase publicații despre Hamas, Gaza și Palestina în general”, potrivit magistratului.

Înainte de atacul său de sâmbătă, el a jurat credință grupării Stat Islamic (EI) într-o înregistrare video postată pe acest cont în care își oferea „sprijinul pentru jihadiștii care acționează în diferite zone”.

„Crearea acestui cont X și apoi îngrijorarea mamei în aceeași lună pot ridica semne de întrebare cu privire la un act care era planificat de mai multe săptămâni”, a declarat o sursă apropiată dosarului.

În timp ce atacatorul și trei membri ai familiei sale sau ai anturajului său se aflau duminică seara în custodia poliției, anchetatorii caută în special să stabilească data achiziționării armelor.

Pe același subiect: