Statele arabe şi Uniunea Europeană au convenit luni, la o reuniune în Spania, că o soluţie cu două state reprezintă răspunsul la conflictul israeliano-palestinian, şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, afirmând că Fâşia Gaza ar trebui să fie guvernată de Autoritatea Palestiniană, scrie Reuters. Israelul nu a luat parte la reuniunea de la Barcelona a forumului Uniunea pentru Mediterana, care grupează 43 de state din Europa, Africa de nord şi Orientul Mijlociu.

Josep BorrellFoto: Simon Wohlfahrt/ AFP/ Profimedia

Toate statele membre ale UE şi aproape toţi participanţii au convenit, la reuniunea Uniunii pentru Mediterana desfăşurată la Barcelona, că este nevoie de o soluţie cu două state, a spus Borrell.

Potrivit acestuia, Autoritatea Palestiniană trebuie să organizeze alegeri şi să-şi amelioreze funcţionarea, dar este singura „soluţie viabilă” pentru viitoarea conducere a Fâşiei Gaza, controlată în prezent de Hamas, pentru a evita un „vid de putere”.

O soluţie cu două state înseamnă un stat pentru palestinieni în Cisiordania şi Fâşia Gaza, alături de Israel, notează Reuters.

Ministrul palestinian de Externe Riyad al-Maliki a declarat că Autoritatea Palestiniană, care a pierdut controlul asupra Fâşiei Gaza în 2007, în lupta pentru putere cu Hamas, nu trebuie să se întoarcă în Gaza, subliniind: „Am rămas acolo tot timpul, avem acolo 60.000 de lucrători publici”.

Ministrul de externe saudit, prinţul Faisal bin Farhan, care a reprezentat un grup de miniştri din Liga Arabă şi Organizaţia Cooperării Islamice, a făcut apel la o încetare a focului durabilă în Gaza, subliniind că o continuare a escaladării militare nu va avea ca rezultat decât „mai multă distrugere, radicalizare şi carnagiu suplimentar pe seama vieţilor palestiniene, precum şi a securităţii regionale, inclusiv cea a Israelului”, mai scrie Reuters, conform Agerpres.

„Israelul trebuie tras la răspundere pentru atrocităţile pe care le-a comis, dacă nu prin sancţiuni, atunci prin aplicarea de presiuni asupra sa pentru a-şi schimba cursul”, a susținut Faisal, care a mai afirmat că este nevoie de mai multe ajutoare în teritoriul palestinian asediat.