Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, tot mai contestat în țară, a ținut luni seară o nouă conferință de presă în care a spus că nu este de acord cu o încetare a focului și a cerut opiniei publice internaționale sî facă diferența între uciderea celor nevinovați și victimele neintenționate care însoțesc orice război legitim, potrivit Sky News.

Benjamin NetanyahuFoto: Ohad Zwigenberg / Associated Press / Profimedia Images

El a cataloga luptătorii Hamas drept „barbari” care caută să „distrugă tot ceea ce prețuim și să introducă o lume a fricii și a întunericului”.

„Acesta este un punct de cotitură”, spune el.

„Un punct de cotitură pentru lideri și, națiuni. Este timpul ca noi toți să decidem dacă suntem dispuși să luptăm pentru un viitor promițător sau să ne predăm tiraniei și terorii. Fiți siguri, Israelul va lupta”, a punctat liderul isrelian.

Premierul spune că este necesar să se facă o distincție între „uciderea celor nevinovați și victimele neintenționate care însoțesc orice război legitim”.

El spune că Hamas va folosi scuturi umane și se va ascunde în subsolurile spitalelor și că gruparea „împiedică civilii să părăsească” zonele unde Israelul a ordonat ca cetățenii să plece.

Referindu-se la o încetare a focului, el spune că Israelul nu va fi de acord cu aceasta, așa cum nici SUA nu au fost de acord după Pearl Harbour sau 11 septembrie.

„Israelul nu va fi de acord cu o încetare a ostilităților... apelurile pentru încetarea focului sunt apeluri pentru ca Israelul să se predea în fața Hamas, să se predea în fața terorismului, să se predea în fața barbariei. Acest lucru nu se va întâmpla”, spune el.

„Biblia spune că există un timp pentru pace și un timp pentru război”, spune el, încheindu-și discursul.

„Acesta este un timp pentru război”.

„Nici un singur civil nu trebuie să moară”

Întrebat de presă despre scăderea popularității sale în cadrul politicii israeliene și al societății israeliene în general, Netanyahu a evitat un răspuns direct spunând că „singura sa preocupare” acum este războiul.

În continuare, el este întrebat despre criza ostaticilor în curs de desfășurare și despre riscul extinderii.

„Acțiunea terestră creează de fapt posibilitatea, nu certitudinea, dar posibilitatea de a ne elibera ostaticii, deoarece Hamas nu va face acest lucru [eliberarea ostaticilor] decât dacă se află sub presiune”, spune el. „Credem că această metodă [operațiuni terestre] are o șansă”.

Întrebat dacă Israelul se face vinovat de pedeapsă colectivă prin menținerea atacurilor aeriene în Gaza, premierul a punctat: „Nu trebuie să moară niciun civil. Hamas trebuie doar să îi lase să meargă în zona sigură pe care am creat-o în sud-estul Fâșiei Gaza”.

El a repetat afirmațiile potrivit cărora Hamas menține în mod deliberat civili în zonele de luptă.