O asediere totală a Fâşiei Gaza, anunţată luni de către ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant, este „interzisă” de dreptul internaţional umanitar, avertizează marţi ONU Israelul, relatează News.ro citând AFP.

Lovituri israeliene in fasia GazaFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

„Impunerea unui asediu care să pună în pericol viaţa civililor prin privarea acestora de bunuri esenţiale supravieţuirii lor este interzisă de dreptul internaţional umanitar”, avertizează într-un comunicat o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisar ONU însărcinat cu Drepturile Omului Volker Türk, Ravina Shamdasani.

Yoav Gallant a ordonat luni un „asediu complet” al Fâşiei Gaza şi a anunţat oprirea alimentării cu electricitate, hrană, apă şi combustibil a enclavei palestiniene în urma atacului-surpriză din weekend al Hamas împotriva Israelului.

„Aceste riscuri agravează grav situaţia umanitară şi a drepturilor omului în (Fâşia) Gaza, inclusiv capacitatea instalaţiilor medicale de a funcţiona, având în vedere mai ales numărul în creştere al răniţilor”, a avertizat Ravina Shamdasan marţi, într-o conferinţă comună de presă, la Geneva, cu un purtător de cuvânt al Biroului ONU al Afacerilor Umanitare (OCHA) Jens Laerke, relatează CNN.

Decizia Israelului de a tăia alimentarea cu apă potabilă în Fâşia Gaza afectează peste 610,000 de oameni, a anunţat Jens Laerke.

Acest lucru va antrena o ”penurie gravă de apă potabilă”, a avertizat el.

„Rămânem în continuare extrem de alarmaţi de aceste evenimente care escaladează rapid”, a declarat el.

Peste 187,500 au fost deplasate în Fâşia Gaza începând de sâmbătă, a anunţat reprezentantul OCHA.

„Începând de sâmbătă, patru şcoli şi opt instalaţii medicale au fost avariate în Fâşia Gaza”, a mai anunţat el.

„Distrugerea infrastructurilor şi drumurilor a blocat deplasarea Protecţiei Civile şi echipelor mediclae care încercau să ajungă la victime”, a denunţat Jens Laerke.

Instalaţii medicale, de apă şi de asanare au fost avariate în atacurile Israelului, a acuzat reprezentantul OCHA. (News.ro)

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Israel LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.