Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, i-a încredinţat marţi premierului socialist în exerciţiu Pedro Sanchez mandatul de formare a unui nou guvern, după eșecul dreptei de a coagula o majoritate parlamentară, relatează Reuters și Agerpres.

PSOE, partidul socialist al premierului spaniol Pedro Sanchez, zguduit de un scandal de corupțieFoto: AndréS RodríGuez / Zuma Press / Profimedia

Alegerile legislative anticipate desfăşurate în Spania pe 23 iulie s-au încheiat fără un câştigător clar. Partidul Popular (PP) de dreapta al lui Nunez Feijoo a obţinut primul loc şi 137 de mandate parlamentare, departe de majoritatea de 176 de mandate.

Partidul Socialist Muncitoresc spaniol (PSOE) al lui Sanchez, deşi aflat pe locul al doilea, cu 121 de mandate, are mai multe şanse de a forma guvernul, întrucât s-ar putea alia cu micile partide regionale, în special basce şi catalane, în timp ce popularii pot conta doar pe sprijinul partidului de extremă-dreaptă Vox, a treia forţă politică, cu 33 de mandate parlamentare, dar insuficiente pentru o majoritate de dreapta.

Dar separatiştii catalani, a căror susţinere este esenţială pentru ca un nou guvern socialist să obţină votul de încredere, cer în schimb o măsură de amnistie foarte controversată pentru politicienii condamnaţi sau anchetaţi în urma tentativei de secesiune a Cataloniei din 2017.

​Carles Puigdemont, liderul separatiștilor catalani, i-a cerut lui Sanchez luna trecută o „lege de amnistie” şi abandonarea tuturor acțiunilor de urmărire în justiție.

Pedro Sanchez, aflat în fața unui „pact cu diavolul”

Vorbind pe 5 septembrie în faţa presei la Bruxelles, Puigdemont, urmărit de justiţia spaniolă şi aflat în Belgia în exil autoimpus, a cerut „abandonarea completă şi efectivă a căii judiciare împotriva mişcării de independenţă”, printr-o „lege de amnistie”.

El a subliniat că orice sprijin din partea formaţiunii sale va necesita concesii semnificative ale socialiştilor lui Sanchez, în caz contrar urmând ca spaniolii să meargă din nou la urne. Puigdemont a cerut Spaniei să respecte legitimitatea mişcării de independenţă catalane, să creeze un mecanism care să recunoască şi să garanteze aplicarea acordurilor convenite, precum şi să renunţe la acţiunea penală împotriva mişcării pro-independenţă.

„Fiţi pregătiţi pentru alegeri, dar şi pentru negocieri care s-ar putea sfârşi cu un acord istoric” privind viitorul Cataloniei, care, potrivit lui, ar trebui să treacă prin organizarea unui referendum de autodeterminare. „Noi nu am îndurat în toţi aceşti ani doar pentru a salva o legislatură”, a afirmat el. Puigdemont a mai spus că limba catalană ar trebui să fie recunoscută drept una din limbile oficiale ale instituţiilor Uniunii Europene.

Premierul Pedro Sanchez, aflat la putere din 2018, are termen până pe 27 noiembrie pentru învestirea unui nou guvern, altfel o nouă rundă de alegeri anticipate va fi convocată în mod automat pentru jumătatea lunii ianuarie.

Partidul Popular al lui Feijoo a eșuat în a obține votul de învestitură de două ori săptămâna trecută, miercuri și vineri, ceea ce a dus automat la necesitatea nominalizării unui alt candidat.