Directorul Metropolitan Museum of Art din New York (Met) a promis joi returnarea mai multor opere de artă ţărilor care au fost victime ale jafurilor, muzeul hotărând să se alăture luptei împotriva traficului internaţional de antichităţi, relatează AFP și Agerpres.

Obiecte de arta africane la Muzeul Metropolitan din New YorkFoto: Patti McConville / Alamy / Profimedia Images

„Veţi vedea şi veţi auzi de la Met nu doar mai multe rezultate ale cercetărilor noastre (privind provenienţa operelor), ci mai ales mai multe restituiri şi colaborări cu aceste ţări”, a declarat Max Hollein în cadrul unei întâlniri la muzeu cu jurnalişti străini.

„Nu dorim să avem în colecţiile noastre nici cel mai mic obiect care să fi ajuns la noi în mod ilegal”, s-a angajat acest istoric de artă austriac, aflat, din 2018, la conducerea unuia dintre cele mai mari muzee din lume.

„Există cazuri în care... nu suntem proprietarii potriviţi”, a recunoscut Hollein.

În ultimii ani, Met şi alte muzee de prestigiu au acceptat să restituie numeroase piese şi lucrări provenite din traficul internaţional de artă, în special după furturi şi jafuri între 1970 şi 1990 în ţări afectate de războaie sau revoluţii.

Parchetul statului New York pentru districtul Manhattan a desfăşurat din 2017 o campanie de restituire a operelor de artă.

Țările care au primit înapoi artefacte din partea autorităților din New York

Sub egida procurorului Alvin Bragg, aflat în funcţie din 2022, peste 1.000 de piese în valoare de 190 de milioane de dolari au fost restituite unui număr de 19 ţări, printre care Cambodgia, China, India, Pakistan, Egipt, Irak, Grecia, Turcia şi Italia.

În luna mai, Max Hollein a anunţat crearea unei comisii de cercetători care să examineze provenienţa anumitor artefacte din extraordinara colecţie a Met (1,5 milioane de piese) pentru a le restitui ţărilor de origine, în caz de furt sau jaf.

„Ne mărim investiţia în cercetarea colecţiilor noastre şi în materie de transparenţă cu privire la originea obiectelor pe care le deţinem”, a subliniat joi acesta.

Recent, mai multe piese au fost confiscate de către autorităţile newyorkeze de la Met şi de la colecţionari privaţi din această capitală a finanţelor şi artelor.

De exemplu, de la Shelby White, 85 de ani, filantroapă şi membră a consiliului de administraţie al Met, au fost confiscate, în 2021 şi 2022, un număr de 89 de opere de artă de origine suspectă, în valoare totală de 69 de milioane de dolari, potrivit parchetului din Manhattan.

Și alte țări precum Franța, Olanda sau Germania au anunțat la rândul lor în ultimii ani că vor restitui artefacte și opere de artă țărilor din care acestea au fost luate, în multe cazuri fiind vorba despre fostele lor colonii.