Mai mulţi librari, autori şi edituri s-au unit şi au dat în judecată statul american Texas, încercând să blocheze o nouă lege care ar interzice în şcolile publice cărţile cu conţinut „explicit sexual”, relatează Reuters și News.ro.

Greg Abbott, guvernatorul statului TexasFoto: Sergio Flores / AFP / Profimedia Images

Legea, care a fost adoptată în luna mai de Congresul local controlat de republicani şi care urmează să intre în vigoare în septembrie, impune librăriilor să clasifice cărţile în funcţie de referinţele lor la sex şi împuterniceşte Agenţia pentru Educaţie din Texas să revizuiască aceste clasificări.

Vânzătorilor care nu aplică această regulă li se va interzice să mai vândă cărţi în şcolile din Texas. Orice carte clasificată ca având conţinut sexual explicit nu poate fi vândută şcolilor publice şi trebuie retrasă din biblioteci.

Legea este una dintre mai multe legi adoptate în statele controlate de republicani care încearcă să restricţioneze cărţile despre care conservatorii spun că au un conţinut nepotrivit pentru vârsta copiilor, pe teme precum sexul, problemele LGBTQ şi rasă.

Criticii susţin că interdicţiile sunt prea subiective şi reprezintă o cenzură politică.

Legiuitorii din Texas, acuzați de încălcarea Constituției americane

Noul proces, intentat marţi la tribunalul federal din Austin, afirmă că legislaţia „îi obligă pe reclamanţi să exprime opiniile guvernului, chiar dacă nu sunt de acord cu ele”, încălcând astfel principiul libertăţii de exprimare prevăzut de Primul Amendament al Constituţiei americane.

Standardele pentru ceea ce constituie material „explicit” sunt, de asemenea, neconstituţional de vagi, potrivit plângerii.

„După cum ne arată istoria şi precedente cazuri judecate de Curtea Supremă a SUA, guvernul nu ar trebui să dicteze ce este permis pe piaţa ideilor”, se arată în plângere.

Guvernatorul republican Greg Abbott a afirmat că legea texană îi protejează pe copii, declarând, atunci când a promulgat-o, în iunie, că aceasta „scoate acest gunoi din şcolile noastre”.

Ofensivă a conservatorilor americani împotriva cărților din instituțiile publice

În luna mai, asociaţia de scriitori PEN America şi alţii au dat în judecată un district şcolar din Florida pentru că a interzis cărţi care tratează probleme legate de LGBTQ şi de rasă.

Un alt proces din Arkansas vizează o lege care obligă bibliotecile şi librăriile să plaseze într-o zonă separată orice material care ar putea fi „dăunător” pentru minori.

Asociaţia Americană a Bibliotecilor a raportat că anul trecut au fost 1.269 de cereri de cenzurare a cărţilor şi resurselor bibliotecilor, cea mai mare cifră de când organizaţia a început să urmărească astfel de date, în urmă cu mai bine de 20 de ani.

Unul dintre cele mai mediatizate cazuri de acest fel a avut loc în luna ianuarie a anului trecut, când autoritățile școlare dintr-un district al statului Tennessee, de asemenea profund conservator, au interzis apreciatul roman grafic al Holocaustului „Maus”, invocând conținutul său pe care l-au descris ca fiind „nepotrivit”.