Partidul de extrema dreaptă Alternativă pentru Germania (AfD) a anunțat miercuri că va nominaliza în premieră un candidat pentru funcția de cancelar la următoarele alegeri parlamentare în condițiile în care formațiunea se bucură de un reviriment major în sondajele de opinie, relatează Reuters.

Alice Weidel, unul dintre cei doi presedinti ai AfDFoto: Christian Spicker / imago stock&people / Profimedia

Fondat în urmă cu un deceniu, AfD a urcat până pe a doua poziție în opțiunile electoratului german potrivit ultimelor sondaje de opinie, regăsindu-și popularitatea pierdută după trecerea crizei migranților ce a început după izbucnirea războiului civil din Siria.

Analiștii politici pun reascensiunea AfD pe seama îngrijorărilor legate de criza de trai care afectează și Germania, la fel ca numeroase alte state europene, nemulțumirilor legate de trecerea la o economie neutră din punct de vedere a emisiilor de carbon, și luptelor politice din cadrul „coaliției-semafor” condusă de cancelarul Olaf Scholz.

Susținerea pentru AfD este acum la un nivel record de 19-20%, în spatele creștin-democraților aflați de asemenea opoziției, dar în fața sau la egalitate cu social-democrații lui Scholz, în funcție de sondajul de opinie luat drept reper.

Toate sondajele plasează însă partidul de extrema dreapta semnificativ în fața Verzilor și a liberalilor de la FDA, partenerii de guvernare ai lui Olaf Scholz.

Întrebată miercuri de NTV dacă AfD va nominaliza un cancelar pentru alegerile federale ce vor avea loc în 2023, Alice Weidel, unul dintre cei doi președinți ai AfD, a răspuns că „bineînțeles”.

„Am nominaliza (unul) și fără aceste cifre din sondaje”, a adăugat Weidel, evitând totuși să răspundă dacă va candida ea însăși pentru nominalizare.

Îngrijorări în Germania din cauza popularității AfD

Probabilitatea ca un candidat al AfD să devină cancelar al Germaniei este extrem de scăzută în condițiile în care restul formațiunilor politice au exclus orice fel de colaborare cu partidul.

Însă gestul în sine de a prezenta un candidat pentru funcția supremă în stat arată încrederea tot mai mare pe care o are în forțele proprii cel mai de succes partid de extrema dreaptă din Germania de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Faptul că acest lucru provoacă îngrijorări majore la Berlin a fost evidențiat în urmă cu doar o zi, când, într-o intervenție cu totul excepțională, directorul serviciului german de informații a îndemnat alegătorii să evite să voteze cu AfD.

„(...) părți ale AfD răspândesc ură și agitație împotriva tuturor tipurilor de minorități din Germania, în special a migranților (...) Vedem de asemenea că părți ale AfD au și promovează atitudini antisemite”, a declarat marți Thomas Haldenwang, directorul agenției de informații interne a Germaniei, într-o conferință de presă în care a prezentat bilanțul pe anul trecut al serviciului pe care îl conduce.

„Vedem că părți ale AfD sunt foarte mult influențate de către Moscova și continuă să răspândească propagandă rusă, în special în legătură cu războiul din Ucraina”, a adăugat acesta.

„Cred că toate acestea reprezintă circumstanțe pe care alegătorii trebuie să le aibă în vedere când iau decizia [cu cine să voteze]”, a conchis Haldenwang.