Inflaţia în Germania a atins în mai un nivel record” de 7,9% pe un an în contextul războiului din Ucraina și creșterii prețurilor la energie și alimente, potrivit Institutului federal german de statistică Destatis, citat de AFP și News.ro.

Cancelarul german Olaf ScholzFoto: Kay Nietfeld / AFP / Profimedia

Creşterea preţurilor la consum a atins astfel cel mai înalt nivel de la reunificarea Germaniei în 1990 după 3 luni de creștere consecutivă.

„Principalul motiv al inflaţiei puternice rămâne creşterea preţurilor produselor energetice” dar scumpiri se observă, de asemenea, „la multe alte bunuri, mai ales la hrană”, precizează într-un comunicat preşedintele Destatis, Georg Thiel.

Ministrul german al Agriculturii Cem Özdemir a declarat marți într-un interviu acordat cotidianului Rheinische Post, că se aşteaptă ca preţul alimentelor să continue să crească până la iarnă.

Comerţul se aprovizionează în prezent plătind tarife mari la energie, care se repercutează în preţuri, precizează el. În privinţa produselor energetice, carburanţii s-au scumpit cu 41% în decurs de un an, arată datele Destatis.

Inflația provoacă un „scandal moral” în Germania

După ce Berlinul a implementat la 1 iunie un rabat al preţurilor la pompă, în valoare de miliarde de euro, companiile petroliere sunt acuzate de faptul că aplică doar parţial această măsură la preţul carburanţilor.

Ministrul german al Economiei Robert Habeck denunţă un „scandal moral” şi a anunţat luni o consolidare a reglementărilor în domeniul concurenţei.

Indicele armonizat al preţurilor, folosit ca referinţă la nivel european, a atins 8,7% în decurs de un an, confirmă Destatis, şi se află deasupra mediei de 8,1% la nivelul zonei euro, potrivit primelor estimări ale Eurostat.

Banca Centrală Europeană (BCE), hotărâtă să scadă la termen inflaţia la 2%, a anunţat joi o primă creştere a dobânzilor, în iulie, după ce nu a mai crescut dobânzile de referință din mai 2011.

Ea planifică, de asemenea, o „serie” de creşteri „în lunile următoare”, în funcţie de perspectivele inflaţiei, avertiza preşedinta instituţiei, Christine Lagarde.