Donald Trump a pus în pericol „securitatea națională” a Statelor Unite, printre altele, păstrând secrete nucleare americane după ce a părăsit Casa Albă, potrivit unui act de acuzare istoric făcut public vineri și citat de AFP.

Donald TrumpFoto: Brian Cahn / Zuma Press / Profimedia Images

Miliardarul republican, care candidează pentru un al doilea mandat în 2024, se confruntă cu 37 de acuzații, printre care „reținerea ilegală de informații privind securitatea națională” și „obstrucționarea justiției”, potrivit documentului.

De asemenea, el este acuzat de sperjur și de a fi conlucrat cu asistentul său personal Walt Nauta - care este de asemenea urmărit penal - pentru a ascunde documente solicitate de poliția federală, FBI.

Donald Trump a anunțat joi că a fost pus sub acuzare de justiția federală pentru gestionarea arhivelor Casei Albe, o premieră pentru un fost președinte, și că a fost citat să se prezinte marți la tribunalul din Miami.

„Sunt nevinovat”, a susținut el, prezentându-se drept victima unui complot orchestrat de adversarii săi democrați.

Natura procedurii fusese descrisă de avocatul său, dar dosarul judiciar a rămas sigilat, Departamentul de Justiție păstrând o tăcere absolută.

Președintele democrat Joe Biden, care este și el în cursa pentru alegerile din 2024, a avut grijă să asigure vineri că nu a intrat în contact cu procurorul general Merrick Garland pe această temă extrem de sensibilă.

„Nu am vorbit deloc cu el și nu voi vorbi cu el. Și nu am niciun comentariu pe această temă”, i-a răspuns el unui jurnalist.