Premierul de dreapta în exercițiu, Kyriakos Mitsotakis, pleacă favorit în alegerile legislative de duminică din Grecia, al cărui deznodământ l-ar putea determina totuşi să organizeze un nou scrutin în lipsa unei majorităţi stabile, relatează AFP.

Premierul grec Kyriakos MitsotakisFoto: DIMITRIS PAPAMITSOS / AFP / Profimedia

Principalul său contracandidat, liderul Syriza, Alexis Tsipras, vrea să revină la conducerea ţării după un prim mandat din 2015 până în 2019, marcat de o încleştare cu Uniunea Europeană şi apoi de capitularea sa în timpul negocierilor pentru salvarea Greciei de criza financiară.

Birourile de vot s-au deschis la ora locală 07.00 (04.00 GMT). Sondaje efectuate la ieşirea de la urne vor fi publicate la închiderea birourilor de vot, la ora locală 19.00 (16.00 GMT).

Campania electorală, considerată monotonă, s-a încheiat vineri seară la poalele Acropole, unde Kyriakos Mitsotakis, în vârstă de 55 de ani, le-a cerut alegătorilor un nou mandat de patru ani pentru a continua construcţia unei "noi Grecii".

În acela;i timp, rivalul său Alexis Tsipras a prezis încheierea "coşmarului" duminică şi a acuzat guvernul că a derulat o politică economică care a făcut ca "clasa de mijloc să trăiască cu cupoane" alimentare.

De luni de zile, sondajele îl creditează cu un avans confortabil pe liderul conservator al formaţiunii Noua Democraţie (ND), între 5 şi 7 puncte procentuale.

ND este creditată cu 32,7% din intenţiile de vot, iar Syriza cu 26%, potrivit unui sondaj efectuat de societatea Arco joi. Pe locul al treilea se află partidul socialist Pasok-Kinal, creditat cu 8,3% din sufragii.

Un asemenea rezultat nu i-ar permite însă dreptei să guverneze singură, iar Kyriakos Mitsotakis a exclus formarea unei coaliţii, într-o ţară în care cultura politică nu se bazează pe compromis.

În caz de imposibilitate a alcătuirii unei majorităţi guvernamentale, ceea ce numeroşi analişti prezic, un nou scrutin ar urma să fie convocat la sfârşitul lui iunie sau începutul lui iulie, mai notează AFP, potrivit Agerpres.

Referințe: