Curtea Supremă a Pakistanului a declarat joi ilegală arestarea fostului premier Imran Khan și a cerut agenției anticorupție a țării să îl elibereze din arest, relatează Reuters și presa locală.

Fostul premier pakistanez Imran KhanFoto: Awais khan / Alamy / Alamy / Profimedia

Audierea fostului premier a durat mai puțin de o oră, instanța cerându-i lui Khan să condamne protestele violente declanșate de susținătorii săi la îndemnul partidului Tehreek-e-Insaf pe care îl conduce.

„Popor al Pakistanului, acesta este momentul de a-ți salva țara. Nu vei avea o altă ocazie”, a îndemnat marți partidul lui Khan, la scurt timp după ce acesta a fost arestat.

Ulterior alți 3 lideri importanți ai PTI au fost reținuți, proteste de amploare care au dus la intervenția armatei izbucnind în capitala Islamabad și alte orașe importante din țară.

Khan a răspuns joi instanței că nu este la curent ce se întâmplă în țară deoarece procurorii i-au luat telefonul când l-au arestat.

El a transmis însă un mesaj susținătorilor săi, cerându-le să se abțină de la acte de violență și distrugere a proprietății private.

„Nu vreau pagube în țară și nici incitarea oamenilor. Vreau doar alegeri libere și corecte”, a spus el, potrivit stenogramei audierii care a fost făcută publică.

După anunțarea verdictului Khan a cerut să i se permită să plece acasă însă judecătorii l-au plasat sub protecția poliției, cerându-i să se prezinte mâine la Înalta Curte de la Islamabad, unde se judecă unul dintre procesele în care este pus sub acuzare de fapte de corupție.

Judecătorii l-au asigurat că aceasta nu reprezintă o prelungire a reținerii și au dat instrucțiuni poliției să îi permită acestuia să se întâlnească cu până la 10 persoane până la audierea de mâine.

Acuzații de corupție pe scară largă împotriva lui Imran Khan

Fostul premier a fost pus sub acuzare miercuri într-un caz separat de corupție decât cel pentru care a fost arestat marți și pentru care un mandat de arestare a fost emis pe numele său la începutul lunii. În noul proces penal el este acuzat de vânzarea ilegală a unor cadouri pe care le-a primit ca șef al statului între 2018 și 2022.

Khan se baricadase încă din martie în locuința sa din Lahore pentru a încerca să eludeze reținerea de către procurori în contextul în care peste 100 de plângeri de corupție au fost înregistrate împotriva sa după ce a fost înlăturat de la putere în urma unei moțiuni de cenzură în luna aprilie a anului trecut.

Khan a încercat să dizolve parlamentul înaintea votării moțiunii de cenzură ca parte a unor acțiuni văzute de mulți analiști drept o tentativă de lovitură de stat.

El a continuat să fie activ pe scena politică după înlăturarea de la putere în contextul în care Pakistanul va organiza alegeri generale în luna noiembrie a acestui an.

Fostul premier pakistanez, un lider vocal pe scena internațională

O condamnare în majoritatea cazurilor deschise împotriva sa ar duce însă la o interdicție de a ocupa funcții publice. În noiembrie anul trecut el a fost rănit în urma unui atac asupra convoiului său în timp ce conducea un protest în Islamabad care cerea organizarea unor alegeri anticipate.

Ales în 2018, Khan și-a dus la capăt 4 din cei 5 ani de mandat. Tentativele anterioare de arestare a sa la locuința lui din Lahore au dus la confruntări dure între susținătorii politicianului și forțele de ordine.

Luptele pentru putere sunt comune în Pakistan, țară în care niciun premier nu și-a dus mandatul la termen și în care forțele armate au condus statul pentru aproape jumătate din istoria sa.

Însă înlăturarea acestuia de la putere anul trecut a reprezentat un șoc atât pe plan mondial, cât și la nivel internațional, după ce Khan a încercat să facă din Pakistan o țară cu un cuvânt greu de spus în ceea ce privește problemele de pe agenda internațională.

De exemplu, el a fost unul dintre criticii vocali ai președintelui francez Emmanuel Macron din cauza programului anunțat de acesta pentru combaterea separatismului islamist.