Autoritatea anticorupție din Pakistan (NAB) l-a arestat marți pe fostul premier Imran Khan într-o mutare dramatică echivalentă cu un seism politic în țara ce dispune de arme nucleare, scrie Reuters.

Imran Khan a fost arestatFoto: Muhammad Reza / AFP / Profimedia Images

O înregistrare video cu momentul arestării arată zeci de polițiști îmbrăcați în uniformele anti-revoltă în timp ce îl conduc rapid pe politician spre o dubă în timp ce partidul lui Khan a făcut apel la declanșarea unor proteste la nivel național.

„Popor al Pakistanului, acesta este momentul de a-ți salva țara. Nu vei avea o altă ocazie”, a îndemnat pe Twitter partidul Tehreek-e-Insaf al lui Khan.

Arestarea acestuia vine într-o perioadă în care pakistanezii de rând încearcă să își revină de pe urma celei mai grave crize economice din ultimele decenii, aceasta fiind marcată de un nivel record al inflației și creștere economică anemică.

Acordarea unui nou pachet de asistență financiară de urgență a fost amânată de FMI pentru mai multe luni de zile, în pofida faptului că rezervele valutare ale țării abia sunt suficiente pentru a acoperi importurile pe o lună de zile.

Noul premier pakistanez Shehbaz Sharif anunțase la scurt timp după preluarea mandatului în luna aprilie a anului trecut că negocierile cu FMI vor fi reluate, după ce ele au fost suspendate în timpul mandatului lui Khan.

Ministrul pakistanez de Interne Rana Sanaullah a declarat în fața presei că fostul premier a fost arestat de NAB după ce nu s-a prezentat în fața instanței, în pofida somațiilor repetate trimise acestuia.

NAB a emis un mandat de arestare pe numele lui Khan la începutul acestei luni, după ce el se baricadase încă din martie în locuința sa pentru a încerca să eludeze reținerea de către procurori.

Imran Khan, acuzat de corupție de procurorii pakistanezi

„Khan este acuzat de infracțiuni de corupție”, potrivit mandatului de arestare consultat de jurnaliștii de la Reuters, acesta fiind doar unul dintre cele peste 100 de dosare penale deschise împotriva sa după ce a fost înlăturat de la putere printr-o moțiune de cenzură în aprilie 2022.

Ales în 2018, Khan și-a dus la capăt 4 din cei 5 ani de mandat.

Tentativele anterioare de arestare a sa la locuința lui din Lahore au dus la confruntări dure între susținătorii politicianului și forțele de ordine.

Luptele pentru putere sunt comune în Pakistan, țară în care niciun premier nu și-a dus mandatul la termen și în care forțele armate au condus statul pentru aproape jumătate din istoria sa.

Însă înlăturarea acestuia de la putere anul trecut a reprezentat un șoc atât pe plan mondial, cât și la nivel internațional, după ce Khan a încercat să facă din Pakistan o țară cu un cuvânt greu de spus în ceea ce privește problemele de pe agenda internațională.

Khan a fost unul dintre vocalii critici ai președintelui francez Emmanuel Macron din cauza programului anunțat de acesta pentru combaterea separatismului islamist.

În octombrie 2020 ample proteste au izbucnit în Pakistan și alte țări musulmane după comentariile lui Macron în care acesta apăra caricaturile la adresa profetului Mahomed.