Mii de persoane au manifestat luni seara la Belgrad pentru a cere demisiile unor lideri politici şi împotriva promovării violenţei în mass-media, la câteva zile după două atacuri armate care s-au soldat cu 17 morţi, în special într-o şcoală, relatează AFP.

Proteste antiviolență în SerbiaFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Manifestanţii s-au adunat în faţa Parlamentului, în centrul Belgradului, la apelul mai multor partide de opoziţie de dreapta şi de stânga, având ca slogan „Serbia împotriva violenţei”, scrie Agerpres.

„Suntem aici pentru că nu mai putem aştepta. Am aşteptat prea mult, am tăcut prea mult, am întors capul prea mult timp”, a afirmat, în faţa mulţimii, Marina Vidojevic, profesoară la o şcoală primară.

„Dorim şcoli, străzi, sate şi oraşe sigure pentru toţi copiii”, a adăugat ea, înainte ca manifestanţii să se îndrepte spre sediului guvernului.

Protestatarii au cerut demisia unor înalți oficiali guvernamentali și doresc închiderea ziarelor și a posturilor de televiziune care, potrivit lor, promovează violența, notează BBC.

Vucic condamnă protestele

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a condamnat protestele.

El a acuzat opoziția că profită de o tragedie națională pentru a-și promova propriile interese. El a declarat că este pregătit să testeze popularitatea partidului său în cadrul unui vot anticipat.

„Voi continua să lucrez și nu voi da înapoi în fața străzii și a mulțimii... Dacă va fi o remaniere a guvernului sau alegeri, vom vedea", a declarat el la televiziune.

Următoarele alegeri parlamentare ar urma să aibă loc în 2026.

Într-o atmosferă de profundă tristeţe şi furie, mii de cetăţeni şi-au luat rămas bun sâmbătă de la victimele celor două atacuri armate comise săptămâna trecută în Serbia, soldate cu 17 morţi şi 21 de răniţi, notează EFE.

Guvernul Serbiei a stabilit luni ca, în termen de o lună, toţi cei care deţin arme de foc fără licenţă trebuie să le predea voluntar fără consecinţe penale, ca răspuns la cele două atacuri armate de săptămâna trecută, într-una dintre ţările lumii cu cel mai mare număr de arme în circulaţie.