Gruparea mercenară rusă Wagner a furnizat rachete Forţelor de Sprijin Rapid (RSF) din Sudan, pentru a le ajuta în lupta împotriva armatei ţării, au declarat surse diplomatice sudaneze şi regionale pentru postul american CNN, relatează News.ro.

Luptătorii paramilitari RSF și liderul lor, Mohamed Hamdan Dagalo, în 2019Foto: Mahmoud Hjaj / AP / Profimedia

Sursele au spus că rachetele sol-aer i-au susţinut în mod semnificativ pe luptătorii paramilitari RSF şi pe liderul lor, Mohamed Hamdan Dagalo, în timp ce acesta luptă pentru putere cu generalul Abdel Fattah al-Burhan, conducătorul militar al Sudanului şi şeful forţelor armate.

La graniţa cu Libia, unde un general susţinut de Wagner, Khalifa Haftar, controlează zone întinse, imaginile satelitare susţin aceste afirmaţii, arătând o creştere neobişnuită a activităţii la bazele Wagner.

Imaginile din satelit analizate de CNN şi grupul open-source „All Eyes on Wagner” arată un avion de transport rusesc care circulă între două baze aeriene cheie libiene aparţinând lui Haftar şi utilizate de grupul de luptă rus, aflat sub sancţiuni.

Haftar a susţinut RSF, spun sursele, deşi neagă acest lucru. Iar activitatea sporită a Wagner la bazele lui Haftar, combinată cu afirmaţiile surselor diplomatice sudaneze şi regionale, sugerează că atât Rusia, cât şi generalul libian s-ar fi putut pregăti să sprijine RSF chiar înainte de izbucnirea violenţelor.

Creşterea numărului deplasărilor aeronavei de transport Ilyushin-76 a început cu două zile înainte de declanşarea conflictului din Sudan şi a continuat cel puţin până miercuri, potrivit imaginilor din satelit.

Wagner, acuzat în mod repetat de comiterea unor atrocităţi

Puternicul grup de mercenari rusi a jucat un rol public şi esenţial în campaniile militare străine ale Moscovei, mai ales în Ucraina, şi a fost acuzat în mod repetat de săvârşirea de atrocităţi.

În Africa, acesta a contribuit la susţinerea influenţei tot mai mari a Moscovei şi la confiscarea resurselor.

Dagalo şi Burhan s-au luptat pentru putere în negocierile pentru restabilirea conducerii civile în Sudan înainte ca discuţiile să eşueze, izbucnind unele dintre cele mai grave violenţe pe care le-a văzut ţara de decenii.

Luptele au luat sute de vieţi şi au lipsit milioane de oameni de electricitate, apă şi alimente.

Pe același subiect: