A fost primul magistrat afro-american ajuns în fruntea parchetului din Manhattan: Alvin Bragg intră în cărțile de istorie cu inculparea lui Donald Trump, o premieră pentru un fost președinte american.

Alvin BraggFoto: udo salters photography / BACKGRID / Backgrid USA / Profimedia

Acest democrat de 49 de ani, ales în noiembrie 2021 - ca toți magistrații din Statele Unite - procuror în New York cu jurisdicție în Manhattan, l-a inulpat oficial pe Donald Trump pentru „afacerea” Stormy Daniels, fosta actriță de filme porno, cu care a avut o legătură.

Fostul președinte american trebuie să vină marți în instanță.

În funcție de la 1 ianuarie 2022, Bragg, născut în Harlem, este cunoscut, de asemenea, pentru pozițiile sale progresiste în materie de politică penală și de aplicare a legii.

El a atras furia conservatorilor republicani, când a pledat pentru căutarea de alternative la închisoare pentru delicte minore și a pus presiune pe cazurile financiare.

Crescând în Harlem în anii 1980-1990, el s-a declarat profund marcat de cazurile penale, asistând chiar la intervenții armate ale poliției, al cărei comportament față de minorități este criticat.

„Fără încredere, nu putem avea siguranță publică totală”, a declarat juristul ieșit de la Harvard și care a lucrat pentru procurorul general al statului New York și pentru parchetul federal.

Succedându-i în ianuarie 2022 procurorului Cyrus Vance, Alvin Bragg a anunțat că nu va mai urmări infracțiunile considerate minore, cum ar fi refuzul de a se conforma sau rezistența la arestare.

Într-o metropolă de 8,5 milioane de locuitori, renumită pentru enormele sale inegalități socio-economice și pentru istoria sa uneori violentă, Bragg s-a angajat și să solicite pedepse reduse pentru anumite furturi.

Închisoarea trebuie considerată și ca o ultimă soluție, potrivit acestui magistrat pe stânga.

În dosarul Trump-Stormy Daniels, Alvin Bragg a fost acuzat în 2022 de New York Times că vrea să-l temporizeze înainte de a-l acuza pe fostul președinte. Doi procurori asistenți și-au dat astfel demisia în februarie 2022 denunțând „îndoielile” pe care Bragg și le-ar fi exprimat la acea vreme cu privire la ancheta care îl vizează pe Donald Trump.

Dimpotrivă, „Bragg a fost abil și pragmatic”, l-a lăudat fostul procuror Bennett Gershman, salutând „o anchetă agresivă” împotriva celui de-al 45-lea președinte american.

În plus, procurorul Bragg a reușit în ianuarie ca Organizația Trump să fie amendată cu 1,6 milioane de dolari pentru fraudă. Fostul director financiar al grupului, Allen Weisselberg a cooperat cu sistemul de justiție din New York și a fost condamnat la cinci luni de închisoare și a plătit două milioane de dolari.

Donald Trump nu a fost urmărit penal în acest caz, dar l-a numit în mod regulat pe Bragg „rasist” și „de stânga”.

Pentru dosarul Stormy Daniels, fostul președinte l-a acuzat sâmbătă pe procuror că este „corupt și foarte politizat”.

Aceste „încercări de a ne intimida și de a amenința statul de drept din New York nu vor fi tolerate”, a avertizat procuratura din Manhattan. (Sursa: AFP)