Președintele Turciei, Tayyip Erdogan, a declarat că omologul său rus, Vladimir Putin, ar putea vizita Turcia pe 27 aprilie pentru inaugurarea primei centrale nucleare din țară, construită de compania de stat rusă pentru energie nucleară Rosatom, potrivit Reuters.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan și președintele rus Vladimir PutinFoto: Vyacheslav Prokofyev / Sputnik / Profimedia

„Domnul Putin ar putea veni în Turcia pe 27 aprilie pentru ceremonia de inaugurare. Sau am putea participa la ceremonie online”, a declarat Erdogan la postul privat de televiziune ATV.

Umbra mandatului de arestare

Amintim că în 17 martie Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare împotriva lui Vladimir Putin, acuzându-l de crime de război prin deportarea ilegală a cel puțin 100 de copii din Ucraina.

Decizia obligă cele 123 de state membre ale curții să-l aresteze pe Putin și să-l transfere la Haga pentru judecată dacă va intra pe teritoriul lor.

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei şi fost preşedinte al ţării, Dmitri Medvedev, a avertizat joi că eventuala arestare a lui Putin în baza mandatului CPI va echivala cu o declaraţie de război împotriva Rusiei.

Și preşedintele Dumei de Stat a Rusiei, Viaceslav Volodin, a propus sâmbătă interzicerea în Rusia a activităţilor Curţii Penale Internaţionale (CPI) - care a emis mandat de arestare pentru Vladimir Putin - și pedepsirea celor care oferă asistență acestei instituții, conform Reuters.