Șefa guvernului italian Giorgia Meloni a respins certificatul european de paternitate și cere municipalităților să înceteze înregistrarea copiilor cuplurilor de același sex născuți în străinătate - relatează El Mundo, citat de Rador.

Giorgia MeloniFoto: Roberto Monaldo / LaPresse / Profimedia

Comunitatea LGTBIQ din Italia se mobilizează în faţa ofensivei împotriva familiilor homosexuale promovată de guvernul Giorgiei Meloni, care în ultimele zile a respins certificatul european de paternitate și a cerut municipalităților să nu mai înregistreze copiii cuplurilor de același sex născuți în străinătate.

Ambele acțiuni au culminat cu prezentarea a până la trei proiecte de lege pentru declararea maternității surogat efectuate în străinătate drept „infracțiune universală”, a căror dezbatere a început joia aceasta în Camera Deputaților.

Este vorba despre un nou obstacol pentru familiile gay din Italia, unul dintre puținele state vest-europene în care căsătoria între persoane de același sex nu este legală.

„Maternitatea surogat este scuza, Italia nu a regularizat niciodată paternitatea cuplurilor de același sex, nu a făcut acest lucru în 2016, când a fost aprobată singura lege LGTBIQ, care este cea a uniunilor civile”, a declarat pentru agenția EFE activista Alessia Crocini, președinta asociației Famiglie Arcobaleno (Familiile Curcubeului).

„Vor să complice viața persoanelor LGTBIQ”

Mii de oameni au manifestat sâmbăta trecută la Milano, după ce primarul orașului, progresistul Beppe Sala, a confirmat că oprește înregistrarea copiilor cuplurilor de același sex născuți în străinătate la cererea Ministerului de Interne. Duminică, o altă mobilizare era anunțată la Genova.

Milano a profitat de un vid legislativ pentru a efectua aceste înscrieri în Registrul Civil, alături de alte câteva municipalități italiene, precum Padova, al cărei consilier, Sergio Giordani, continuă să facă acest lucru în ciuda tuturor: „Noi primarii suntem chemați să acționăm cu bun simț pentru a proteja demnitatea fetelor și băieților și a drepturilor lor fundamentale”, a spus el miercuri.

Însă Curtea Supremă a decis, în decembrie, că cei născuți în altă țară prin mame surogat vor fi recunoscuți în Italia doar prin procesul de adopție, iar legea care reglementează procrearea asistată în Italia datează din 2004, acoperind aceste proceduri doar pentru cuplurile heterosexuale cu probleme de fertilitate.

„Există părinți italieni ai unor copii care au pașaport american (o țară care permite maternitatea surogat pentru străini) și nu își pot transcrie certificatul de naștere”, spune Alessia Crocini, pentru care minorii sunt excluși de la serviciile sociale prin faptul că nu pot merge „la medicul pediatru sau la o școală publică”.

Singura modalitate pentru aceste familii este să inițieze un proces de adopție în instanță și să aștepte decizia judecătorului, ceea ce este complex în cazul familiilor homosexuale întrucât uniunile civile nu beneficiază de aceleași facilități de adopție ca și căsătoriile, explică activista.

În cazul unui cuplu format din două femei, doar mama-surogat este recunoscută ca mamă biologică în registru, în timp ce cealaltă parteneră nu are nicio relație juridică cu copilul. „Vor să complice viața persoanelor LGTBIQ”, denunţă Crocini. „Pentru că este adevărat ca înainte nu exista lege, dar unii primari au găsit o modalitate de a oficializa evidenţa”.

„Un mod de a distrage atenția publicului de la alte probleme”

La o zi după ce le-a cerut municipalităților oprirea înregistrărilor, Senatul a respins „Certificatul European de Paternitate” propus de Comisia Europeană pentru ca toate țările Uniunii Europene (UE) să recunoască paternitatea unei familii dintr-un alt stat membru.

Coaliția de guvernământ, condusă de formațiunea lui Meloni, Frații Italiei (FdI), a justificat că propunerea CE a reprezentat o invadare a legislației naționale și a generat probleme la recunoașterea copiilor născuți prin mame surogat în alte țări.

În ultimele zile, această practică a reproducerii asistate a fost ținta unor mesaje dure transmise de politicieni conservatori precum Federico Mollicone, deputat FdI, care a susținut lunea trecută la televiziune că „maternitatea surogat este o infracțiune mai gravă decât pedofilia”.

Chestiunea a ajuns deja în Parlament pentru că coaliția de dreapta vrea să adauge la legea din 2004, care interzice „pântecele surogat”, sintagma „pedepsele stabilite în acest articol se vor aplica și în cazul în care faptele sunt comise în străinătate”.

În Italia, unde aproape 40% din populație se opune căsătoriei legale conform unui sondaj realizat de Istat în 2021, măsurile au sprijinul unor organizații precum Provita și Famiglia, care au sărbătorit într-un comunicat „loviturile grele aduse lobby-ului LGTBIQ italian”.

„Deoarece se obișnuiește să se atace minoritățile, cum ar fi imigranții sau colectivul LGTBIQ, este o modalitate bună de a distrage atenția publicului de la alte probleme”, a punctat Alessia Crocini.