Rusia, mediatoare în conflictul între Azerbaidjan şi Armenia, a acuzat sâmbătă Azerbaidjanul că a încălcat acordul de încetare a focului din 2020 lăsându-şi trupele să treacă linia de demarcaţie, transmite agenția France-Presse, citată de Agerpres.
Sâmbătă, „25 martie 2023, o unitate a forţelor armate azere a trecut linia de contact în districtul Şuşa, încălcând” acordul încheiat în 2020, a indicat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.
Acesta afirmă că trupele azere „au ocupat o înălţime” şi „au început instalarea unui post”.
Soldaţii ruşi de menţinere a păcii „iau măsuri vizând să împiedice o escaladare a situaţiei de criză şi să evite provocările reciproce ale părţilor opuse”.
„Partea azeră a fost informată despre necesitatea de a respecta dispoziţiile (acordului), de a lua măsuri pentru a opri lucrările de construcţie şi de a retrage forţele armate pe poziţiile pe care le ocupau anterior”, adaugă ministerul rus.
Armenia şi Azerbaidjan, două foste republici sovietice din Caucaz, s-au confruntat în două războaie în ultimele trei decenii pentru controlul în enclava Nagorno-Karabah.
Cel mai recent conflict, în toamna lui 2020, a făcut 6.500 de morţi şi s-a încheiat printr-o încetare a focului mediată de Rusia, care a desfăşurat un contingent de menţinere a păcii.
Armenia avertizează de câteva săptămâni în legătură cu o „criză umanitară” în Karabah din cauza unei blocade azere care a provocat penurii de medicamente şi pene de electricitate.
Erevanul acuză forţele de pace ruse că nu acţionează pentru a pune capăt acestei blocade.
Citește și: