Statele Unite ar putea interzice ca zeci de mii de migranți care ajung la granița sa cu Mexicul să ceară autorităților americane azil, arată cea mai amplă propunere a administrației președintelui Joe Biden privind descurajarea migrației ilegale, potrivit Reuters.

Donald TrumpFoto: Charlie Neibergall / AP / Profimedia

Potrivit noilor reguli pregătite de administrația lui Biden, migranții care nu se programează să intre în SUA printr-un punct de trecere a frontierei sau nu folosesc programe umanitare disponibile cetățenilor anumitor țări ar fi considerați ineligibili să primească azil, cu excepția anumitor cazuri.

O altă condiție propusă este ca aceștia să poată cere azil în SUA doar dacă au solicitat acest lucru în țările prin care au trecut până să ajungă la granița americană și cererile le-au fost respinse.

Propunerea publicată marți se va afla în dezbatere publică timp de 30 de zile înainte de a fi revizuită pentru publicarea în forma sa finală.

Biden, un democrat care a fost învestit ca președinte al SUA în ianuarie 2021, a promis inițial că va anula măsurile împotriva accesului la azil luate de administrația predecesorului său, republicanul Donald Trump.

Însă Biden este acuzat tot mai mult de activiști și chiar membri ai partidului său democrat că a început să fie deschis față de restricții asemănătoare celor propuse de Trump în contextul în care administrația sa a fost copleșită de numărul mare de migranți sosiți la granița de sud a SUA.

Joe Biden, comparat cu Trump în ceea ce privește politicile privind migrația

Planul lui Biden de a interzice anumitor migranți să solicite azil în SUA amintește de eforturi similare ale administrației Trump, care au fost însă blocate de instanțele federale.

La fel ca restricțiile propuse de republicani, măsurile dezvăluite acum de administrația democrată de la Washington au atras critici puternice din partea activiștilor pentru drepturile omului, dar și din interiorul partidului lui Biden.

Puternica organizație American Civil Liberties Union (ACLU) a anunțat deja că va lupta în instanță împotriva planului democraților.

„Am blocat cu succes împotriva interdicției lui Trump și vom ajunge din nou la judecată dacă administrația Biden merge înainte cu planul său”, a declarat Lee Gelerent, avocatul ACLU care a condus lupta împotriva măsurilor propuse de fostul președinte republican.

Potrivit noului plan propus acum de democrați, familiile și adulții singuri care ajung ilegal în SUA nu vor putea să ceară azil, o excepție de la regulă făcând-o minorii neînsoțiți.

Administrația Biden promite că măsurile împotriva solicitanților de azil vor fi temporare

Departamentul de Securitate Internă al SUA și Departamentul de Justiție, cele care au redactat propunerile, afirmă de asemenea că măsura va fi doar temporară și limitată unei perioade de doi ani de zile, însă cu posibilitatea prelungirii ei.

Karen Musalo, directorul Centrului pentru Studii de Gen și Refugiați din cadrul Facultății de Drept a Universității California, afirmă că planul lui Biden ignoră condițiile periculoase cu care se confruntă migranții și capacitatea limitată de a acorda azil a țărilor pe care aceștia la tranzitează pentru a ajunge în SUA.

„Acesta este un exemplu îngrozitor de a încerca să îți eviți obligațiile domestice și internaționale”, acuză ea.

Administrația lui Biden a început să discute anul trecut despre această măsură și altele care amintesc de politicile privind migrația ale lui Donald Trump în condițiile în care multe dintre restricțiile impuse în ceea ce privește trecerea frontierei în timpul pandemiei urmează să expire primăvara aceasta.

Executivul democrat a luat deja unele măsuri în luna ianuarie care să permită autorităților să expulzeze anumite categorii de imigranți ilegali.