Un număr de 12 persoane din sectorul construcţiilor au fost arestate în Turcia după prăbuşirea a mii de clădiri în sudul ţării în urma seismului de luni, au relatat sâmbătă media locale, citate de AFP și Agerpres.

Cutremur in TurciaFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Cei plasaţi în detenţie sunt un antreprenor din provincia Gaziantep şi 11 persoane din provincia Sanliurfa, a precizat agenţia turcă de presă DHA.

Prăbuşirea brutală a unor clădiri, care a arătat proasta lor construcţie şi care nu le-au lăsat practic nicio şansă locuitorilor, stârneşte furia în ţară, unde aproape 22.000 de persoane au murit şi peste 80.000 au fost rănite.

Sunt aşteptate şi alte arestări, după ce procurorul din Diyarbakir, una din cele zece provincii afectate de seism, a anunţat sâmbătă că a emis 29 de mandate de arestare, relatează agenţia oficială de presă Anadolu.

Conform acestei surse, una dintre persoanele plasate în detenţie este un antreprenor care a construit imobile la Gaziantep şi care a fost reţinut la Istanbul.

Procurorii au deschis mai multe anchete în provinciile afectate, cum este şi Kahramanmaras, unde districtul Pazarcik s-a aflat în epicentrul cutremurului.

Ministerul turc de Justiţie le-a ordonat procurorilor din zece provincii să deschisă „birouri de anchetă asupra crimelor legate de cutremure”.

Vineri, poliţia a arestat pe Aeroportul din Istanbul un antreprenor din provincia Hatay, a cărui reşedinţă de lux Renaissance s-a prăbuşit complet peste locuitorii săi.

Peste 25.000 de morţi în urma cutremurelor din Turcia şi Siria

Peste 25.000 de persoane au murit în urma cutremurelor care au lovit luni Turcia şi Siria, conform celor mai recente bilanţuri oficiale, prezentate sâmbătă, relatează AFP.

Potrivit preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, aflat în vizită în oraşul Sanliurfa din sud-estul ţării, 21.848 de corpuri neînsufleţite au fost găsite până în acest moment în Turcia.

În acelaşi timp, autorităţile siriene au raportat un bilanţ de 3.553 de morţi în Siria.​

Citește și: