Opozantul belarus Andrei Dmitriev, cunoscut pentru candidatura sa împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko în 2020, a fost arestat săptămâna aceasta, iar anchetatorii au anunţat vineri că este suspectat de „extremism”, transmite Reuters.

Opozantul belarus Andrei DmitrievFoto: Nataliya Fedosenko / TASS / Profimedia

Agenţia nu a reuşit să îl contacteze pe Dmitriev pentru a obţine un comentariu, notează Agerpres.

Politicianul în vârstă de 41 de ani a fost arestat miercuri seară la Minsk, însă autorităţile nu au explicat până acum motivul oficial.

La alegerile prezidenţiale marcate de acuzaţii de fraudă şi urmate de proteste reprimate brutal de regimul Lukaşenko, Dmitriev a fost unul din cei patru candidaţi de opoziţie. El a obţinut, potrivit rezultatelor oficiale, doar 1,2% din voturi, nefiind la fel de celebru ca lidera opoziţiei, Svetlana Ţihanovskaia, aflată acum în exil, însă a rămas în Belarus şi după alegeri şi a făcut declaraţii critice moderate la adresa autorităţilor.

Comitetul de anchetă a comunicat vineri că disidentul a participat la „revolte” din august până în septembrie 2020, după scrutinul prezidenţial, publicând fotografii cu el la demonstraţii. Anchetatorii au mai afirmat că el a călătorit ulterior în străinătate de 33 de ori şi că este posibil ca activităţile sale să fie coordonate din afara ţării.

Activiştii pentru drepturile omului estimează la 1.500 numărul deţinuţilor politici din Belarus. Lukaşenko, aflat la putere din 1994, este un aliat apropiat al Rusiei, izolat de Occident.