Liderul cecen Ramzan Kadîrov a fost autorul unor momente ridicole la televiziunea rusească, în timp ce încerca să facă flotări, în aplauzele oamenilor prezenți, deși ce făcea el era mai degrabă o bâțâială penibilă decât exercițiu fizic.

Liderul cecen Ramzan KadîrovFoto: Not supplied / WillWest News / Profimedia

Liderul cecen se pune în poziția necesară pentru a face flotări și cu mișcări ritmice încearcă să își coboare și să își ridice corpul, în schimb corpul nici nu se apropie de pământ, nici brațele nu se extind, la ridicare, așa cum ar trebui să se întâmple în timpul unui astfel de exercițiu fizic.

La un moment dat, Kadîrov chiar se oprește să își bage microfonul în haină, iar Nexta notează ironic că multă lume spera în acest moment că liderul cecen face de fapt infarct, dar „miracolul de ajunul anului nou nu s-a întâmplat”.

În septembrie, Ramzan Kadîrov a publicat un clip în care spunea că a condus Cecenia pentru prea mult timp și a venit timpul „să se retragă înainte să fie dat afară” și că vrea o „vacanță pe termen nederminat”.

De obicei, astfel de declarații vin atunci când cineva vrea să obțină ceva - în acest caz de la Putin - sau cel puțin o expresie publică de sprijin, un gest important de recunoștință.

Tot în septembrie, liderul cecen anunța că, la instrucțiunile date de el, trupe de elită au ajuns în Ucraina pentru a lupta din nou după ce trupele cecene „au fost în vacanță”.

Cine este Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei

Kadîrov a fost numit în funcția de președinte al Ceceniei în 2007, când avea 30 de ani, după ce acesta a fost timp de un an și prim-ministrul guvernului de la Groznîi.

El este fiul fostului președinte pro-rus Ahmad Kadîrov, ucis intr-un atentat în luna mai 2004.

Kremlinul s-a bazat pe Kadîrov, considerat un aliat apropiat al președintelui Vladimir Putin, să stabilizeze Cecenia după două războaie separatiste, acesta conducând republica predominant musulmană ca pe un fief personal cu ajutorul temutelor sale trupe de securitate, folosite pentru a suprima orice disidență.

Grupurile internaționale pentru apărarea drepturilor omului au acuzat autoritățile cecene de răpiri, folosirea torturii și uciderea oponenților.

Liderul cecen a negat orice implicare în atacurile asupra criticilor săi din străinătate, afirmând că au fost orchestrate de agenții de informații străine cu scopul de a-l compromite și de a afecta imaginea Rusiei.