Organizaţia Cooperării Islamice (OCI), formată din 57 de state, a condamnat interdicţia impusă de talibani afganelor de a lucra în cadrul ONG-urilor din ţară ca fiind un „act inutil” împotriva drepturilor femeilor, informează EFE și Agerpres.

O delegatie a talibanilor a fost primita si la Moscova in octombrie 2021Foto: Sergei Bobylev / TASS / Profimedia Images

„Această măsură nu numai că va priva femeile afgane şi familiile lor de sursa lor de trai, dar va afecta grav operaţiunile umanitare şi de ajutorare ale unei reţele largi de ONG-uri naţionale şi internaţionale în beneficiul comunităţilor afgane vulnerabile”, se spune într-un comunicat remis marți de OCI.

Mai multe ţări arabe, printre care Emiratele Arabe Unite, Oman şi Qatar, au condamnat şi individual măsurile luate de talibani împotriva femeilor şi i-au îndemnat să le anuleze pentru a asigura fluxul de ajutor umanitar către comunităţile afgane.

Ministrul de externe al Qatarului, ţară care a jucat un rol de mediator între SUA şi talibani înainte ca aceştia din urmă să preia controlul asupra Kabulului în urmă cu un an şi jumătate, a subliniat luni, într-un comunicat, „importanţa ca toţi afganii să îşi obţină drepturile, inclusiv dreptul la muncă”.

Țările islamice vorbesc de hotărâri „nejustificate” ale talibanilor

La rândul lor, Emiratele Arabe Unite au considerat că ultimele decizii „nejustificate” ale talibanilor împotriva femeilor afgane „vor împiedica, fără îndoială, furnizarea de ajutor umanitar în Afganistan şi îi vor afecta în special pe cei mai vulnerabili, inclusiv copiii, femeile şi persoanele în vârstă”.

Consiliera ministrului de externe emiratez, Lana Nuseibe, citată de agenţia oficială de ştiri a ţării, WAM, a avertizat că „aproximativ două treimi din populaţia afgană are nevoie de asistenţă umanitară, iar aproximativ şase milioane de persoane se confruntă cu ameninţarea foametei”.

„Asigurarea unui viitor prosper pentru Afganistan şi pentru poporul său depinde de integrarea deplină a femeilor şi a fetelor în societate”, a conchis aceasta.

Talibanii au interzis și accesul femeilor în universități

Ministerul afgan al Economiei a ordonat printr-o scrisoare trimisă sâmbătă tuturor organizaţiilor neguvernamentale (ONG) naţionale şi internaţionale care activează în Afganistan să suspende locurile de muncă ale angajatelor lor până la noi ordine.

Talibanii îşi justifică decizia prin faptul că femeile care lucrează în ONG-uri umanitare încalcă legile privind vestimentaţia adoptate în cadrul viziunii lor fundamentaliste asupra islamului.

Măsura a venit după ce săptămâna trecută guvernul taliban le-a interzis studentelor să intre în universități, o interdicție implementată fără opoziție de către instituțiile de învățământ superior din țară.

Turcia a denunțat și această interdicție, afirmând că nu este „nici musulmană, nici umană”.

Aceasta a fost însă doar ultima dintr-o serie de decizii luate de talibanii care au restrâns sever drepturile femeilor după ce au revenit la putere în luna august a anului trecut, guvernul islamist de la Kabul interzicând acestora inclusiv să intre în parcuri sau să călătorească neînsoțite de bărbați.