Președintele rus Vladimir Putin a declarat că a avut o discuție trilaterală cu premierul armen Nikol Pașinian și președintele azer Ilham Aliyev în contextul noilor tensiuni din regiunea Nagorno-Karabakh disputată de cele două țări, relatează Interfax.

Vladimir Putin, la KremlinFoto: Russian Government / Alamy / Alamy / Profimedia

Potrivit liderului de la Kremlin, discuția a avut loc luni la summitul informal al liderilor țărilor ce fac parte din Comunitatea Statelor Independente (CSI), o organizație creată după destrămarea URSS care cuprinde 9 dintre cele 15 foste republici federale sovietice.

Atât Pașinian, cât și Aliyev, au participat la reuniunea informală ce a avut loc la Sankt Petersburg în contextul în care Azerbaidjanul face parte din CSI, dar nu și din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), alianța militară condusă de Rusia ai cărei lideri s-au întâlnit la sfârșitul lunii noiembrie.

„Desigur, principala problemă este soluționarea situației din Caucazul de Sud în ansamblu, relațiile dintre Armenia și Azerbaidjan, tot ce ține de Karabakh”, a declarat marți Vladimir Putin.

„Deci, după cum s-a convenit, vom discuta toate aceste probleme în detaliu”, a mai spus el.

Dmitri Peskov temperează declarațiile lui Putin

Însă mai târziu în cursul zilei de marți purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a subliniat în timpul conferinței sale zilnice de presă că nu a fost vorba de negocieri trilaterale „cu drepturi depline”.

„Toți vorbeau pe câmp. Nu a existat o comunicare la scară largă [între Putin, Aliyev și Pașinian)”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Comentariile liderului rus și ale secretarului său de presă vin după ce joia trecută Nikol Pașininan a acuzat trupele ruse de menținere a păcii că nu își îndeplinesc obligațiile în regiunea Nagorno-Karabakh.

„Misiunea rusă de menținere a păcii nu își îndeplinește obligațiile de a controla coridorul Lachin. Desigur, acest lucru se datorează acțiunilor Azerbaidjanului, dar acest lucru nu schimbă situația. Acesta este sensul cheie al prezenței trupelor ruse de menținere a păcii - de a nu permite acțiuni ilegale și păstra sub control coridorul Lachin”, a subliniat Nikol Pașinian.

El a anunțat de asemenea că Armenia a înaintat Azerbaidjanului propunerile sale privind un tratat de pace, afirmând că „suntem gata să semnăm un acord cu privire la acest conținut și sper că reacția Azerbaidjanului va fi pozitivă”.

Kremlinul respinge acuzațiile Armeniei după ce și-a lăsat baltă aliatul

Acuzațiile lui Pașinian au fost imediat respinse de Dmitri Peskov joia trecută.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat săptămâna trecută că trupele ruse din zona Nagorno-Karabah acționează „în deplină conformitate cu acordurile trilaterale ale Federației Ruse, Armeniei și Azerbaidjanului.

„Forțele ruse de menținere a păcii fac tot posibilul pentru a asigura ordinea și liniștea în teritoriile în care operează și acţionează numai în conformitate cu spiritul și litera acelor documente relevante care au fost semnate între părți”, a dat asigurări acesta joi după-amiaza.

În luna septembrie Armenia a cerut statelor membre ale OTSC să intervină, inclusiv cu forțe armate, „pentru a restabili integritatea teritorială și retragerea forțelor azere de pe teritoriul Armeniei”.

​​Armenia a invocat în acest sens articolul din tratatul OTSC care prevede ca atunci când un membru este atacat să se considere că sunt atacați toți. Solicitarea Erevanului a venit după ce noi lupte au erupt la graniță, Armenia acuzând forțele azere că i-au încălcat din nou teritoriul.

Atât Moscova, cât și celelalte state din alianță, au ignorat apelul Armeniei, ceea ce a dus la un gest de frondă rar al premierului Nikol Pașinian la ultimul summit al liderilor OTSC.