Şefii celor patru state din grupul de la Visegrad (V4) au condamnat marţi printr-o declaraţie comună agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, transmite TASR, preluat de Agerpres.

Cele patru țări din Grupul VișegradFoto: Dreamstime / Tomas Griger

Reuniţi la Bratislava, preşedinţii Milos Zeman (Cehia), Andrzej Duda (Polonia), Zuzana Caputova (Slovacia) şi Katalin Novak (Ungaria) au făcut anunţul la o conferinţă de presă comună, după lucrările summitului. Reuniunea a fost convocată în cadrul mandatului preşedinţiei slovace a V4.

Cei patru preşedinţi nu consideră că lipsa unui ajutor militar pentru Ucraina din partea Ungariei constituie o problemă, deşi celelalte trei ţări din V4 au o atitudine diferită. Şefii de stat au declarat că respectă poziţia Budapestei, iar Novak a adăugat că punctele de vedere sunt similiare în privinţa problemelor importante, în timp ce divergenţele în alte chestiuni sunt fireşti.

Caputova a condamnat atacurile cu rachete împotriva civililor, apreciind că sunt o dovadă a slăbiciunii şi cinismului ruşilor. Ea a subliniat alături de Novak necesitatea unei păci juste. "Nu ar fi nevoie decât ca soldaţii ruşi să plece din Ucraina şi ca Rusia să respecte graniţele recunoscute internaţional ale statului suveran" (ucrainean - n. red), a spus preşedinta Slovaciei.

În numele tuturor celor patru şefi de stat, Caputova a exprimat sprijinul pentru sancţiunile împotriva Moscovei şi a făcut apel la soluţii europene mai bine coordonate la problema scumpirii energiei.

Duda a afirmat că criminalii de război trebuie judecaţi. El şi-a exprimat încrederea în capacitatea Ucrainei de a-i alunga pe ocupanţi şi de a redobândi controlul asupra întregului său teritoriu, inclusiv Crimeea anexată de Rusia în 2014.

În ceea ce priveşte securitatea energetică, preşedintele polonez a insistat asupra importanţei unor conducte interconectate. "Ne putem ajuta unii pe ceilalţi", a spus el, adăugând că interconectarea trebuie realizată nu doar între ţările din V4, ci şi pe scară mai largă.

Săptămâna viitoare ar putea avea loc un consiliu NATO la nivel de şefi de stat şi de guvern, la cererea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a anunţat Duda, care i-a transmis deja solicitarea secretarului general al Alianţei, Jens Stoltenberg.

Şi Zeman s-a referit la securitatea energetică, menţionând nevoia unui dialog amical despre diferitele opinii şi arătând că aşa-numitul Green Deal (Pactul Verde european) are efecte negative asupra preţurilor energiei. După părerea sa, sursele de energie regenerabilă, fiind instabile, trebuie însoţite de surse convenţionale, inclusiv nucleare. Cu tot respectul pentru mediu, trebuie avut grijă mai întâi de omenirea care populează planeta, a susţinut el.

(foto articol: © Tomas Griger | Dreamstime.com)

-----------------