Familia unei adolescente care a murit în timpul protestelor din Iran a fost forţată să facă declaraţii false, a afirmat o sursă apropiată familiei pentru BBC, relatează News.ro.

Unchiul lui Nika Shakarami, fata de 16 din Iran care ar fi murit dupa ce a spus ca este urmarita de politieFoto: Captura video

Nika Shakarami, în vârstă de 16 ani, a dispărut la Teheran pe 20 septembrie, după ce i-a spus unei prietene că este urmărită de poliţie.

Miercuri seara, mătuşa adolescentei, Atash, a apărut la televiziunea de stat spunând: ”Nika a murit după ce a căzut de pe o clădire”.

De asemenea, unchiul ei a criticat la televizor protestele din ţară, iar cineva pare să-i şoptească: ”Spune, ticălosule!”

Sursa citată a declarat pentru BBC Persian că ambii au ”mărturisiri forţate” care au venit ”după interogatorii intense şi după ce au fost ameninţaţi că alţi membri ai familiei vor fi ucişi”.

Mătușa și unchiul fetei, reținuți după ce au vorbit cu presa

Atash şi unchiul Nikei, Mohsen, au fost reţinuţi de autorităţi după ce Atash a postat mesaje online despre moartea nepoatei sale şi a vorbit cu presa. Declaraţiile televizate au fost înregistrate înainte de a fi difuzate, potrivit sursei citate.

Atash a declarat pentru BBC Persian, înainte să fie arestată duminică, că Gărzile Revoluţionare i-au spus că Nika a fost în custodia lor timp de cinci zile şi apoi a fost predată autorităţilor închisorii.

Justiţia a precizat că, în noaptea în care a dispărut, Nika a intrat într-o clădire în care erau prezenţi opt muncitori în construcţii şi a fost găsită moartă în curtea exterioară a doua zi dimineaţă.

Fracturile indică faptul că Nika a fost aruncată de la înălțime

Oficialul judiciar din Teheran, Mohammad Shahriari a afirmat miercuri că o autopsie a dezvăluit că Nika a suferit ”mai multe fracturi... la pelvis, cap, membre superioare şi inferioare, braţe şi picioare, ceea ce indică faptul că persoana a fost aruncată de la înălţime”.

El a declarat că acest lucru a dovedit că moartea ei nu are nicio legătură cu protestele.

Totuşi, un certificat de deces eliberat de un cimitir din capitală, care a fost obţinut de BBC Persian, arată că fata a murit după ce a suferit ”multe răni cauzate de lovituri cu un obiect dur”.

Conturile de Instagram şi Telegram ale Nikei au fost şterse după ce a dispărut, a mai spus Atash.

Se ştie că forţele de securitate iraniene cer deţinuţilor să le dea acces la conturile de pe reţelele sociale, astfel încât conturile sau anumite postări să poată fi şterse.

Reportajul difuzat de televiziunea de stat de miercuri seara a prezentat şi imagini în care Atash a fost văzută confirmând că trupul nepoatei sale a fost găsit în afara clădirii menţionate de justiţie, deşi acest lucru contrazicea declaraţiile anterioare făcute de ea şi de alţi membri ai familiei.

Familia fetei a menţionat că a găsit cadavrul Nikei la morga unui centru de detenţie la 10 zile după ce fata dispăruse şi că autorităţile le-au permis să îi vadă faţa doar câteva secunde pentru a o identifica.

Atash a declarat înainte de a fi reţinută că nu a mers la morgă.

Familia Nikei a transferat trupul adolescentei în oraşul natal al tatălui ei, Khorramabad, în vestul ţării, duminică – în ziua în care ar fi împlinit 17 ani.

O sursă apropiată lor a declarat pentru BBC Persian că familia a fost de acord, sub presiunea autorităţilor, să nu organizeze o înmormântare publică. Însă, forţele de securitate au ”furat” trupul fetei din Khorramabad şi l-au îngropat în secret în satul Veysian, la aproximativ 40 km distanţă.

Sute de protestatari s-au adunat ulterior în cimitirul din Khorramabad şi au scandat sloganuri împotriva guvernului, inclusiv ”moarte dictatorului” – făcând referire la Liderul Suprem Ayatollah Khamenei.

Nika nu este singura tânără protestatară care a fost ucisă în timpul manifestaţiilor care au izbucnit luna trecută în urma morţii Mahsei Amini, o femeie de 22 de ani care a fost reţinută de poliţia morală pentru că ar fi încălcat legea strictă a hijabului din Republica Islamică.

Familia lui Hadis Najafi, în vârstă de 22 de ani, a spus că a fost împuşcată de forţele de securitate în timp ce protesta în oraşul Karaj, la vest de Teheran, pe 21 septembrie. Oficialii i-ar fi cerut tatălui ei să spună că a murit în urma unui atac de cord.

O altă fată de 16 ani, Sarina Esmailzadeh, a murit după ce a fost lovită puternic în cap cu bastoanele de către forţele de securitate în timpul protestelor din Karaj din 23 septembrie, a declarat o sursă citată de Amnesty International. Sursa a mai spus grupului pentru drepturile omului că agenţii de securitate şi informaţii au hărţuit familia fetei pentru a o constrânge să tacă.

Citește și: