Prim-ministrul britanic Liz Truss i-a spus omologului său israelian că analizează mutarea ambasadei britanice de la Tel Aviv în contestatul oraş sfânt Ierusalim, informează joi Politico și Agerpres.

Liz TrussFoto: Jacob King / PA Images / Profimedia

Premierul britanic a ridicat problema posibilei mutări într-o întâlnire cu prim-ministrul israelian Yair Lapid miercuri la summitul Naţiunilor Unite de la New York, în urma măsurii luate de fostul preşedinte american Donald Trump.

Marea Britanie îşi menţine de mult timp ambasada la Tel Aviv în ciuda faptului că Israelul desemnează Ierusalimul drept capitala sa.

Trump, când a fost preşedinte, a stârnit controverse prin mutarea ambasadei SUA la Ierusalim în 2017 însă succesorul său, democratul Joe Biden, a ales să mențină decizia privind mutarea ambasadei americane.

În timpul unui miting electoral din 2020 Donald Trump a afirmat că a luat decizia de a muta ambasada la Ierusalim pentru evanghelici, o comunitate care l-a susținut puternic pentru președinție.

O purtătoare de cuvânt de la Downing Street a spus că Truss l-a informat pe Lapid despre „revizuirea de către ea a locaţiei actuale a Ambasadei Marii Britanii în Israel”.

Când era ministru de externe, ea s-a angajat în acest sens în timpul cursei pentru şefia conservatorilor într-o scrisoare către Prietenii Conservatori ai Israelului. Truss a spus că înţelege „importanţa şi sensibilitatea” asupra acestei locaţii.