​Ceremonia de înmormântare a Reginei Elisabeta a II-a a fost plănuită până în cele mai mici detalii, simbolurile monarhiei britanice fiind în prim-plan.

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a Foto: Tim Merry/Pool / Shutterstock Editorial / Profimedia

Astfel, pe sicriul Reginei au fost așezate coroana, globul suveranului și sceptrul.

Coroana este împodobită cu 2.901 pietre prețioase, inclusiv diamantul Cullinan II, Safirul Sfântului Eduard, Safirul Stuart și Rubinul Prințului Negru.

În crucea coroanei este un safir octogonal, safirul St. Edward, cu o istorie mai veche decât orice altă piatră prețioasă din colecția regală.

Globul suveranului a fost creat pentru încoronarea lui Carol al II-lea în 1661. Globul este o sferă aurie de 16,5 cm în diametru și are o bandă de perle și pietre prețioase în centru. Pe glob este un ametist. Globul este un simbol religios și reprezintă rolul monarhului ca apărător al credinței ca conducător al Bisericii Angliei.

Sceptrul regal are o lungime de 92 de centrimetri și are în vârf un diamant Cullinan I.

Pe sicriul Reginei Elisabeta a II-a a fost pusă și o scrisoare scrisă de mână de fiul său, Regele Charles al III-lea.