Ministrul german de externe Annalena Baerbock a sosit sâmbătă la Kiev într-o vizită surpriză realizată pentru a „demonstra că Ucraina poate conta” pe sprijinul Berlinului, a anunțat Ministerul german de Externe, citat de AFP.

Annalena Baerbock, la KievFoto: VALENTYN OGIRENKO / AFP / Profimedia

„Am mers astăzi la Kiev pentru a le arăta că se pot baza în continuare pe noi. Că vom continua să susținem Ucraina atâta timp cât va fi nevoie, cu livrarea de arme, cu sprijin umanitar și financiar", a declarat Baerbock.

Aceasta este a doua sa vizită la Kiev de când Rusia a invadat Ucraina în februarie.

Pe lângă ajutorul financiar și militar, Germania intenționează să ajute Kievul să desfășoare operațiuni de deminare și „să facă lumină asupra crimelor de război comise, în special prin trimiterea de experți, inclusiv un procuror", a precizat ministrul.

„Este clar pentru mine că (președintele rus Vladimir) Putin se bazează pe faptul că ne vom sătura de suferința Ucrainei", a avertizat ea.

Dar Germania, asigură ministrul, va fi alături de ucrainenii care „luptă împotriva agresiunii rusești, nu numai pentru a-și apăra dreptul lor uman la pace și libertate, ci și pentru a apăra ordinea noastră europeană de pace".

Atitudinea temperată manifestată mult timp de Germania față de Moscova după izbucnirea războiului și lipsa inițială a Berlinului de sprijin militar pentru Kiev au provocat o profundă furie în guvernul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Dar lucrurile s-au îmbunătățit de atunci.

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că dorește ca țara sa să își asume o „responsabilitate specială" pentru a ajuta Ucraina să își consolideze sistemele de artilerie și de apărare aeriană.

O nouă eră în relațiile bilaterale, mai puțin tensionată, pare să se deschidă acum, ilustrată de apropiata sosire a unui nou ambasador ucrainean la Berlin. Predecesorul său, Andrij Melnyk, a atacat cu virulență, timp de câteva luni, atitudinea timidă a Germaniei față de Rusia.

--------------