Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, afirmă, într-un interviu pentru BBC, că, deși impactul economic al războiului declanșat de Rusia este dur și asupra aliaților Ucrainei, britanicii „numără bănuți”, în timp ce ucrainenii „numără victimele”.

Olena ZelenskaFoto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Zelenska spune că dacă sprijinul pentru Ucraina va fi puternic, atunci criza va fi mai scurtă.

Soția lui Volodimir Zelenski a fost întrebată ce mesaj are pentru oamenii din Marea Britanie care se confruntă cu facturi la energie în creștere, în parte din cauza invaziei Rusiei în Ucraina.

  • "Înțeleg că situația este foarte grea. Dar permiteți-mi să vă reamintesc că în momentul pandemiei de COVID-19, care la noi încă este, și Ucraina a fost afectată.
  • Prețurile cresc și în Ucraina. Dar, în plus, oamenii noștri sunt uciși.
  • Așa că atunci când începi să numeri banii din contul tău bancar sau din buzunar, noi facem același lucru, dar ne numărăm victimele", a afirmat prima doamnă a Ucrainei.

Olena Zelenska, care este căsătorită din 2003 cu președintele Ucrainei, a mai spus că, spus că, deși își vedea rar soțul, vorbesc în fiecare zi.

Inflaţia din Marea Britanie a atins în iulie un nou maxim al ultimilor 40 de ani, de 10,1% în termeni anuali, deoarece creşterea preţurilor alimentelor şi energiei a continuat să presiune sporită asupra gospodăriilor.

Banca Angliei a implementat şase creşteri consecutive ale ratelor dobânzilor, în încercarea de a controla inflaţia, iar la începutul acestei luni a efectuat cea mai mare majorare unică din 1995, proiectând că Regatul Unit va intra în cea mai lungă recesiune de la criza financiară globală în trimestrul patru al anului.

Banca se aşteaptă ca inflaţia să depăşească 13,3% în octombrie.