Rusia a recunoscut vineri că se înregistrează o creştere a presiunii sancţiunilor impuse de Occident în pofida efectului negativ al restricţiilor economice chiar asupra ţărilor care promovează o astfel de politică, transmite EFE, preluată de Agerpres.

Mihail MisustinFoto: en.kremlin.ru

„Situaţia se modifică rapid. Occidentul colectiv sporeşte presiunea sancţiunilor împotriva Rusiei şi Belarusului, în pofida faptului că promotorii lor sunt afectaţi de consecinţele negative ale acestei politici'', a declarat premierul rus Mihail Mişustin, în Kârgâzstan, citat de agenţia oficială rusă RIA Novosti.

Într-o intervenţie în Consiliul Interguvernamental al Uniunii Economice Euroasiatice (UEE, din care fac parte Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan şi Rusia), Mişustin a evidenţiat rolul acestei organizaţii într-un moment în care sistemul economic şi comercial global este zguduit de la temelie.

„Statele occidentale încearcă să acuze ţara noastră de criza alimentară globală, fiind extrem de conştiente că actuala situaţie reprezintă consecinţa directă a acţiunilor lor'', a susţinut el.

Mişustin a spus că ''sancţiunile antiruse'' au agravat tendinţele negative globale, în contextul în care băncile şi instituţiile financiare au încetat să mai acorde credite şi să mai asigure contractele de vânzare de alimente şi fertilizant din Rusia.

Premierul rus a mai susţinut că, din punct de vedere alimentar, ţările membre ale UEE se află în avantaj.

„Am atins un înalt nivel de autosuficienţă în privinţa principalelor produse agricole'', a declarat şeful guvernului rus, care a adăugat că UEE este unul dintre cei mai mari exportatori de alimente din lume.

---------------